Reclamă

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice formează de ceva timp un cuplu. Relația celor doi pare să meargă foarte bine, iar în această toamnă era programată nunta. Deși aceștia erau dornici să facă pasul cel mare, totul s-a anulat. Care sunt motivele pentru care Ioana Ginghină a deci că nu se va căsători în acest an?

Deși nu se gândeau neapărat la căsătorie, Ioana Ginghină și Cristi Pitulice au luat această decizie pentru a putea să fie nașii de cununie ai unor buni prieteni. Așa că aceștia urmau să se căsătorească în această toamnă, înainte de nunta prietenilor. Însă, planurile s-au schimbat. Mai exact, finii au amânat nunta, așa că la fel au făcut și nașii.

Prietenii Ioanei Ginghină așteaptă un copil, așa că au decis că o să facă mai întâi botezul și apoi nunta. Astfel, actrița a amânat și ea nunta pentru toamna anului viitor.

(CITEȘTE ȘI: Ioana Ginghină, gata să devină mamă pentru a doua oară, însă cu o condiție. Ce spune vedeta despre o sarcină la 44 de ani)

„Cred că va fi în toamna cealaltă. Pentru că am tot spus asta, noi o să ne căsătorim datorită faptului că ne și iubim, dar niște prieteni ne-au cerut de nași. Ca să putem fi nași trebuie să ne căsătorim.

Prietenii noștri ne-au anunțat că se căsătoresc(…) și așteptă bebelușul și după aia o să fie nunta. Deci, undeva în septembrie probabil că o să fim nași și atunci, automat, o să facem și nunta”, a declarat Ioana Ginghină, la Antena Stars.

Deși era pregătită de nuntă, Ioana Ginghină a amânat marele eveniment! Ce s-a întâmplat cu actrița
Social media

Cum va arăta nunta Ioanei Ginghină

Chiar dacă nunta a fost amânată pentru anul viitor, Ioana Ghinghină deja știe cum vrea să arate marele eveniment. Aceasta își dorește să păstreze lucrurile cât mai intime, iar nunta o să fie una restrânsă. Vedeta va avea în jur de 50 de invitați și se gândește să organizeze totul chiar în curtea casei sale.

„Vreau ceva restrâns, vreau ceva intim. Nu știu dacă la mine în curte, să vedem cum iese ziua mea și după aia.(…) Chiar și m-am gândit, acum când mi-am făcut ziua, să-mi fac lista. Mi-am dat seama că dacă fac o nuntă nu știu dacă strâng 50 de persoane. Dar sunt ăia cei mai buni.”, a mai spus Ioana Ginghină.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro