Reclamă

Astăzi, 30 mai 2022 Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Isaachie Preacuviosul. El a trăit în secolul al IV-lea, a devenit călugăr și și-a dedicat viața credinței și Mântuitorului.

Cine a fost Sfântul Isaachie

Sfântul Isaachie este recunoscut drept apărătorul creștinilor din Constantinopol. Acesta a poposit în vremea lui Valens Arianul care s-a ridicat după un război împotriva goților. Călugăror l-a sfătuit să deschidă biserica pentru ortodocși, dacă își dorește să sfârșească lupta cu victoria sa, dar nu a fost luat în seamă.

Împăratul nu este mulțumit de ceea ce aude de la Isaachie și ordonă să fie bătut și aruncat în mărăcini. Cu toate acestea, el se întoarce și îi spune iar să deschidă bisericile înainte de a pleca la război. Valens Arianul le ordonă celor două slugi să îl păzească până se întoarce cu pacea obținută. Atunci, călugărul îi va aspune că va sfârși în foc.

„De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc.”

Merge împăratul la război, este învins, iar alături de propozitul său ajunge să fie ars într-o șură de către goți. Pentru cele spuse, Sfântul Isaachie a fost preaslăvit și a rămas toată viața sa în Constantinopol ajutând credincioșii din acea vreme.

Sursa foto: Dexologia

Rugăciune către Sfântul Isaachie

„Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău. Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Sfinte Cuvioase Părinte Isaachie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind eu omorât de patimi, înviază-mă cu rugăciunile tale, părinte, ca unul ce stai acum cu multă îndrăzneală înaintea vieţii celor vii. Înlăuntrul inimii tale primind strălucirea cea fără materie te-ai luminat şi toată negura patimilor ai pierdut, Sfinte Părinte Isaachie. Cu tărie ai supus trupul cugetului, iar sufletul l-au arătat slobod de robia patimilor. Cu ostenelile tale, cuvioase înţelepte, bine lucrând arătura sufletului, ai odrăslit spicul nepătimirii şi al minunilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!”.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro