Reclamă

Oana Radu se află în mjilocul unui scandal de proporții! Artista este acuzată că a țepuit o pereche de miri, refuzând să mai participe la evenimentul acestora. Vedeta a făcut și primele declarații în acest sens. 

Oana Radu s-a decis să rupă tăcerea, după ce lăutarul Puiu Bucătaru i-a adus acuzații grave! Bărbatul a povestit că interpreta a luat un avans pentru o nuntă, însă între timp, aceasta s-a răzgândit și nu a mai vrut să cânte. Banii pe care i-ar fi primit nu i-a mai returnat.

De ce a refuzat artista să mai cânte la nuntă

Supărată foc, cântăreața a explicat cum au stat lucrurile, de fapt. În plus, aceasta a mărturisit că nu va lăsa lucrurile așa și va depune plângere.

Interpreta a fost contactată de nuntași să cânte alături de formația lui Puiu Bucătaru, timp de 45 de minute. La scurt timp după ce a primit un avans, Oana Radu a decis să nu se mai prezinte la nunta respectivă.

Acum, artista a dezvăluit motivul pentru care a refuzat să mai meargă la petrecere. Ea s-a apărat și susține că Puiu Bucătaru este cel care ar fi renunțat să se prezinte în trecut la evenimentele la care urmau să cânte. Drept urmare, blondina nu a vrut să mai urce pe scenă cu lăutarul.

„Nu a fost vorba nicio secundă despre bani, deci nu despre bani n-a fost vorba. Nu mi-am mărit tariful. Puiu Bucătaru a fost colegul meu când și-a dorit dânsul, el mi-a dat țeapă cu două evenimente, a zis că vine și n-a mai venit. Când Puiu m-a sunat să cânt la nunta fiicei lui, eu i-am explicat că nu mai vreau să cânt cu tine pentru că făcut față de mine niște lucruri care nu se făceau.”, a declarat Oana Radu la Antena Stars.

foto: instagram

A fost amenințată de Puiu Bucătaru

Oana Radu a spus că le va da avansul înapoi mirilor, dar are de gând să-l acționeze în instanță pe Puiu Bucătaru, pentru amenințări și defăimare.

„Îți dau avansul oamenilor înapoi, iar eu vin să cânt cu altcineva, dar nu cu tine. Oamenii m-au sunat și m-au luat tare direct, cu intimidare. Mi-au zis că ‘pe banii mei vorbesc cum vreau cu tine, ești o frustrată și pe unde te prind la evenimente te fac de râs’. Cumva am fost amenințată, dar o să depun plângere și pentru amenințări, și pentru defăimarea care are loc la televizor.”, a mai declarat aceasta.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro