Reclamă

Florin Busuioc, prezentatorul știrilor meteo de la PRO TV, a rememorat clipele dificile pe care le-a trăit în urmă cu 4 ani, atunci când a suferit un infarct, în timpul unui spectacol pe care l-a susținut în Craiova. El a explicat care este starea sa de sănătate acum, dar și ce făcea înainte de a fi la un pas de moarte. 

Florin Busuioc a vorbit deschis despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat

Florin Busuioc, în vârstă de 59 de ani, a trecut printr-un moment de cumpănă, în luna noiembrie 2018, când a suferit un infarct la finalul unui spectacol de teatru pe care l-a jucat la Filarmonica Oltenia din Craiova. Doar o intervenție medicală de urgență i-a salvat viața atunci. După infarct, prezentatorul rubricii meteo și-a schimbat total stilul de viață și a renunțat la anumite obiceiuri, pentru a nu mai fi în pericol pe viitor.

În cadrul podcastului lui Damian Drăghici, Florin Busuioc a oferit detalii despre viața haotică pe care o avea înainte să sufere acel infarct. El a povestit că avea zile în care obișnuia să consume foarte multă cofeină și să fumeze enorm. Ajunsese chiar și la trei pachete de țigări pe zi și 16 cafele. Ani la rând a făcut eforturi mari pentru a-și onora toate îndatoririle și nu s-a gândit nicio clipă că-și pune sănătatea în pericol.

„M-am lăsat de fumat că n-am mai simțit nevoie. E bine să ai încredere în medici. Înainte, beam 16 cafele, acum mai beau așa, de plăcere. Dacă aș putea da timpul înapoi, asta aș face. Nu cu dragoste, cu nu știu, ci doar asta, să nu mă apuc de fumat! Cu mâncarea, cu băutura o rezolvi, dar cu fumatul e cel mai periculos. Nu mai beau deloc. Nici înainte n-o făceam. Am avut o bere în frigider de la un Revelion la altul!”, a povestit Florin Busuioc.

foto: captură video

Îi va fi recunoscător toată viața celui care l-a salvat de la moarte

Mai mult de atât, Florin Busuioc a mărturisit că îi va veșnic recunoscător unui tânăr care i-a salvat viața la vremea respectivă. Acesta i-a aplicat manevrele de prim-ajutor până la sosirea echipajului de urgență. Tatăl tânărului murise chiar în brațele lui, așa că el a învățat cum să procedeze într-un caz asemănător

„Am avut noroc că un băiat, Bogdan, căruia îi voi mulțumi toată viața, a fost lângă mine și mi-a făcut resuscitare imediat, până să vină medicii, altfel… L-am întrebat: «Mă, dar cum ai avut tu prezență de spirit să-mi faci aia?!». «Păi, tatăl meu mi-a murit în brațe, infarct, iar eu n-am știut ce să fac atunci»”, a mai povestit Florin Busuioc, la podcastul lui Damian Drăghici.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro