Reclamă

Raluca Pastramă a decis ca noua ei relație să o trăiască departe de lumina reflectoarelor. După ultima experiență care, din păcate, nu a avut un final fericit, bruneta a schimbat tactica. Momentan, Raluca este foarte fericită alături de iubitul ei, Ibrahim, iar lucrurile avansează cu pași repezi.

Raluca Pastramă a demonstrat că după ori sfârșit există un început. Vedeta a trecut printr-un divorț destul de greu de Pepe, cel care i-a fost soț ani la rând. Separarea lor a fost cu atât mai grea, cu cât la mijloc existau cele două fetițe, Rosa și Maria. Cei doi foști soți au decis să meargă pe drumuri separate, dar au rămas în relații bune.

Raluca Pastramă este destul de rezervată în declarații privind sarcina

După divorț, fiecare dintre ei și-au refăcut viețile. Ironia sorții, dar și coincidența maximă face ca Raluca Pastramă să fie însărcinată în aceeași perioadă cu iubita lui Pepe. Raluca va deveni mămică pentru a treia oară și îi va oferi lui Ibrahim un copil. Cei doi au fost destul de discreți cu această veste și, momentan, vor să se bucure în intimitate de ea.

Raluca Pastramă și Ibrahim formează un cuplu de aproape un an. S-au întâlnit la momentul potrivit și a fost dragoste la prima vedere. Acum, viitorii părinți se axează pe venirea pe lume a celui mic și nu vor să epateze cu nimic. Raluca nu l-a arătat deloc pe iubitul ei și nici nu dă semne că o va face în curând.

Ibrahim este un tânăr de origine arabă și are 27 de ani. Acesta se află în România de mai mulți ani și, potrivit celor de la click.ro, este deținătorul mai multor business-uri de succes de la noi din țară.

„Ibrahim mi-a dovedit că mă iubește, iar acest copil este rodul dragostei noastre. Nu am vrut să vorbesc până acum despre acest lucru pentru că nu-mi place să fiu subiect de presă”, a declarat Raluca Pastramă pentru cancan.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro