„Bravo, ai stil! Celebrities” se apropie cu pași repezi de marea finală. Mai este o lună până când telespectatorii vor decide cine este cea mai stilată femeie din România. Gala „Rock & Roll” a fost una destul de dificilă, dar și eliminatorie. Ca de obicei, votul publicului face diferența, iar x a simțit asta pe propria piele.
În urma notelor primite de la jurați, dar și în urma nominalizărilor concurentelor, în fața Ilincă nu au fost două vedete, ci patru. Raluca Dumitru, Adina Halas, Mellina și Amna, toate au fost la un pas de eliminare. Având în vedere că emisiunea se apropie de final, concurentele își scot tot arsenalul din dotare și luptă cu toate armele.
Mellina și-a luat „adio” de la concurente și de la jurați
Prima concurentă dintre cele nominalizate care s-a salvat în urma voturilor celor de acasă a fost Adina Halas, cu un procentaj de 5,6. Din păcate, de data asta, cea care nu s-a mai putut salva și a plecat acasă a fost Mellina. Artista a intrat mult mai târziu în competiție, dar a făcut tot ce i-a stat în putință ca să îi convingă pe jurați că are stil. Mellina nu a părut deloc surprinsă de rezultat. Totuși, vedeta le-a mulțumit tututor pentru sprijinul acordat.
În această gală, bătălia s-a dat între Ruxi și Viviana. Ambele au avut note maxime din partea juraților, dar, la final, gala a fost câștigată de Ruxi. Printre preferatele publicului se află tot Ruxi, pe prima poziție și Viviana, pe a două poziție. Cele două sunt mereu într-o luptă strânsă și este foarte posibil ca finala să se dea între ele.
Ca de fiecare dată, Ruxi și Viviana sunt extrem de asumate și nu se feresc să arate faptul că nu sunt cele mai bune prietene. Asta s-a văzut și acum în momentul votării. Deși Viviana a primit note maxime de la jurați, Ruxi a propus-o spre eliminare pe motiv că „ținutele sunt banale”.