Cine nu visează ca după o săptămănă aglomerată la birou să „evadeze” într-un cadru de poveste, fără semnal la telefon, având în față doar un view superb, cu o piscină infinită, câțiva apropiați dragi și o cină delicioasă? Nu, nu va fi nevoie să îți achiziționezi și un bilet de avion spre Austria sau Elveția pentru a reda acesta perfect tablou, cu doar să alegi o locație din țara noastră.

Deși nu credeai, vei regăsi pensiuni poziționate în vârf de munte, cu piscină, unde te poți bucura de înot chiar și atunci când temperaturile de afară nu sunt deloc prietenoase. Unde mai pui că priveliștea este una fabuloasă, având în față doar cerul și munții împăduriți.

O locație de acest gen puteți găsi în județul Cluj, în comuna Gilău. Unitatea de cazare este de fapt o cabană construită de proprietari în ideea de a avea o priveliște impresionantă din orice punct ai privi în jur. Piscina cu un design clasic pare desprinsă dintr-un tablou de poveste. Cabana Bàrlogul Lupilor se închiriază în întregime pentru diverse evenimente sau pur și simplu pentru relaxare și agrement. Prețul unui weekend petrecut aici este destul de piperat, însă cu siguranță merită din plin.

Județul Cluj este bogat în astfel de locații turistice spectaculoase, întrucât la 60 de km de oraș se regăsește o altă pensiune cu piscină de vis: Mârgău. Pe lângă priveliștea care îți taie răsuflarea, avantajul de a ajunge aici este faptul că piscina are apă caldă și în extrasezon. Astfel, încă de primăvara și până toamna târziu, vă puteți bucura de un sejur precum unul petrecut în Alpi.

O altă locație splendidă cu piscină exterioară se află în Baia Mare. Unitatea de cazare are un aer exotic mai ales datorită materialelor folosite ca design arhitectural. Paie, șindrilă, verdeață și un albastru infinit al apei. Prețurile aici pornesc de la 280 lei de persoană pentru noaptea de cazare.

Dacă vrei să ajungi în Maramureș și să vizitezi renumitele porți tradiționale de lemn, sculptate, Mănăstirea Bârsana, sau casele localnicilor dispuși să își deschidă porțile turiștilor pentru a-și arăta valoroasele costume populare, pentru cazare poți alege o variantă absolut spectaculoasă. În munții Gutâi, păstrăvăria Alex are o piscină exterioară care te va cuceri și cu siguranță va deveni locul preferat de distracție al celor mici.

Țara noastră abundă de locații cu design rustico-modern pregătite oricând să concureze cu cele din străinătate. Deși se confruntă cu probleme încă, turismul românesc are potențial uriaș.