Un număr de 1,2 milioane de japonezi au fost îndemnați de către autoritățile din prefectura Saitama să își reducă consumul de apă, în cadrul unei operațiuni de salvare de urgență. Scopul acestei măsuri este de a facilita intervenția echipelor de salvare care încearcă să recupereze un șofer de camion căzut într-o groapă de trei zile, în localitatea Yashio, informează AFP, preluat de Agerpres.
Prefectura Saitama a emis un comunicat prin care cere locuitorilor să evite utilizarea sistemelor de canalizare, deoarece există riscul ca apa poluată să se reverse. Potrivit comunicatului, „va dura, probabil, ceva timp până la restabilirea rețelei de canalizare”.
Echipele de pompieri sunt în plină intervenție pentru salvarea șoferului de camion, care a fost prins după ce vehiculul său a fost înghițit de o groapă uriașă. „Prioritatea noastră este salvarea vieții acestei persoane, așa că le cerem locuitorilor să se abțină de la orice utilizare neesențială a apei, cum ar fi să facă baie sau să spele rufe”, a declarat pentru AFP un reprezentant al prefecturii Saitama. „Este dificil să nu folosești toaleta, dar cerem să se utilizeze cât mai puțină apă posibil”, a adăugat acesta.
Incidentul s-a produs marți dimineață, când carosabilul s-a surpat brusc în mijlocul unei intersecții, formând o groapă cu adâncimea de șase metri și lățimea de 10 metri. În acest crater au căzut un camion și șoferul său, un bărbat de 74 de ani. După ce au încercat să stabilească contactul cu victima până marți după-amiază, echipele de salvare nu au mai reușit ulterior să facă legătura cu șoferul.
Operațiunile de salvare sunt complicate de instabilitatea solului și de apariția unei a doua gropi în apropiere, ceea ce a impus retragerea temporară a salvatorilor. În noaptea de miercuri spre joi, cele două gropi s-au unit, iar „din cauza riscului unei noi alunecări de teren sau al prăbușirii carosabilului, nu am putut folosi utilaje grele”, a declarat un responsabil al pompierilor pentru AFP.
Între timp, dimensiunile gropii din Yashio au crescut, aceasta având în prezent aproximativ 20 de metri lățime, potrivit agenției de presă Kyodo.