Invitată recent la ‘Detectorul de minciuni’, emisiunea online moderată de Oana Radu, Maria Constantin a dezvăluit cum a plecat din casa fostului ei soț, Marcel Toader, doar cu hainele de pe ea.

Interpreta de muzică populară a divorțat de afacerist în 2017, după doi ani de mariaj. În 2020, bărbatul a decedat din cauza unui infarct. 

1. De ce au divorțat, de fapt, Maria Constantin și Marcel Toader

Prima dată, Maria Constantin s-a căsătorit la doar 20 de ani, cu solistul Ciprian Tapotă. Cei doi au împreună un băiat. Al doilea ei soț a fost Marcel Toader, însă căsnicia lor a fost presărată numai cu certuri și scandaluri.

Când a decis să plece din casa afaceristului, cântăreața a mărturisit că i-a lăsat acestuia bani, pentru că știa că are probleme financiare. Cei doi și-au spus adio în 2017. La vremea respectivă, Marcel Toader a acuzat-o de infidelitate și a făcut-o de râs pe la televizor.

I-am povestit despre o relație din trecut. Și atunci acea relație și acea poveste, el a transpus-o în prezent. Lucrurile erau adevărate, dar ele s-au întâmplat până să îl cunosc pe fostul meu soț. Eu i le-am povestit prin prisma faptului că aveau cunoștinte comune și am zis că trebuie să fiu sinceră”, a spus Maria Constantin.

foto: captură video

2. Când au intervenit problemele în căsnicia lor

Solista de muzică populară a recunoscut că relația ei cu Marcel Toader a început să scârțâie imediat după participarea la Ferma Vedetelor.

Am am avut o perioadă foarte proastă. Îmi murise tatăl, nu-mi doream să plec de acolo, că vin acasă și erau gândurile, problemele… Nu am reușit să plâng după moartea tatălui meu, era ceva ce țineam în mine. Lucrul acesta a dăunat relației, m-a degradat pe mine sentimental.

Nu mai vedeam fericire, mi se părea că totul se întâmplă fără niciun scop: El ieșise mai repede din show că mă simt mult mai bine singură, liberă. Apoi lucrurile le-am văzut altfel, ca și cum mă îngrădea să fac anumite chestii și mi-am dat seama că nu este o iubire, ci o dependență”, a mai susținut Maria Constantin.

3. Din ce se întrețineau cei doi

Artista a ținut să lămurească cum au stat lucrurile, de fapt, în mariajul cu Marcel Toader, afirmând cu tărie că ea era cea care aducea bani în casă. Cu toate acestea, Maria Constantin a admis că afaceristul a fost cel care i-a deschis mai multe uși în showbiz.

foto: arhivă personală

Noi trăiam efectiv din evenimentele pe care eu le aveam. Într-adevăr, foarte multe relații le avea el, unde aveam intrările… Este adevărat că am câștigat notorietate, dar dacă nu eram talentată… Când un om nu are talent și nu este telegenic și nu are nici măcar ceva de spus, atunci nu îl poți promova. Marcel Toader m-a ajutat în proporție de 50%, dar nu m-a ajutat material sau cu munca pe care o depuneam, nu m-a ajutat să-mi dea vreo sumă de bani.

Ba, din contră. Când eu am plecat pe data de 31 iulie, vreau să spun că aveam 6000 în contul firmei. Am scos jumătate pentru el, jumătate am păstrat eu. Eu investisem în acel apartament. Am cumpărat mobila, am cumpărat covoare… am renovat, am făcut absolut tot și apoi, la tv, văd că se spune că nu am făcut nimic, că am luat toți banii. Nu știu care bani…

Nu știu dacă eram obligată să las, dar am lăsat pentru că știam că se descurcă foarte greu cu banii. Nu greu, foarte greu. Avea datorii foarte mari. Am încercat să-l ajut, dar eu efectiv nu mai puteam sufletește să stau, nu din alt punct de vedere. Pentru mine datoriile nu sunt o problemă”, a mai adăugat aceasta.