Deși de ani de zile răsună aceeași voce în stațiile de metrou, mulți bucureșteni nu știu cui aparține.

Sunt obișnuiți cu vocea care îi anunță mereu când se vor închide ușile sau metroul se pregătește să sosească în stație. Este vorba despre o actriță din România. 

Curiozitatea va lua sfârșit pentru pasagerii care circulă cu metroul. Timp de ani de zile și de mai multe ori pe zi sunt întâmpinați de vocea unei femei. Aceasta îi anunță atunci când se apropie metroul sau care este următoarea stație la care se va face oprirea.

Cine este femeia din spatele vocii de la metrou

Se numește Isabela Neamțu și este o actriță româncă. Ea este cea care îi anunță pe călători despre momentul în care metroul va ajunge în stație, pe ce peron, sau când și unde va fi următoarea oprire.

Se pare că actrița a fost chemată la un casting, pentru a-i fi înregistrată vocea. A câștigat, însă nu a fost anunțată de acest lucru. Mai mult decât atât, nici măcar nu a fost plătită pentru faptul că i se folosește vocea. Isabela Neamțu a aflat de la un prieten că Metrorex îi folosește vocea. Actrița i-a dat în judecată. Procesul care a durat 8 ani a fost câștigat de către aceasta.

social media

Potrivit celor spuse de actriță, timp de 7 ani de zile Metrotrex i-a folosit vocea. Nu a fost anunțată și nici plătită. A deschis proces împotriva lor. Isabela Neamțu a avut câștig de cauză, iar Metrorex i-a plătit acesteia despăgubiri. Actrița a făcut și o postare în social media.

„E foarte important că s-a terminat şi mai ales că s-a terminat în felul ăsta. Suma reflectă destul de corect, zic eu, standardul de plată pe dda (drepturi de autor – n.r.) al unui artist român în clipa asta. Dar în nici un caz nu e echitabil pentru furtul de proprietate intelectuală făcut de Metrorex şi folosirea ilegală, timp de 7 ani, a înregistrării. Pionieratul e greu.”, a scris Isabela Neamțu pe pagina sa de Facebook