Cum își promovează Rihanna propriul brandul de lenjerie intimă, Savage X Fenty

Rihanna, apariție de senzație în ultimul videoclip Savage X Fenty

Rihanna și-a arătat corpul lucrat la sală într-un videoclip de promovare pentru noua colecție de lenjerie intimă. Savage X Fenty este brandul fondat de Rihanna, în anul 2018. Mesajul brandului este de a încuraja femeile să aibă încredere în ele însele și să se accepte așa cum sunt. Pe aceste atribute a mizat și Rihanna în ultimul videoclip de promovare.

Rihanna reușește să își promoveze brandul cel mai bine. Cântăreața, îmbrăcată într-o lenjerie intimă burgundy, cu o pereche de pantofi înalți, alegând un smokey eyes și având părul prins în coadă, le transmite fanelor  încredere în sine. Înconjurată de candelabre și câteva lumânări, Rihanna reușește să surprindă pe toată lumea. Aceasta s-a asigurat că își expune toate atuurile în apariția pentru videoclipul de promovare Savage X Fenty, conform Daily Mail.

Rihanna, apariție de senzație în ultimul videoclip. Cum își promovează brandul de lenjerie intimă
Facebook

Brandul Savage X Fenty, din ce în ce mai popular

Într-un interviu acordat pentru People, Rihanna menționa că este mândră de întreaga echipă care se ocupă de acest proiect și de rezultatele obținute până în prezent. Pandemia nu a împiedicat-o să își ducă proiectul la alt nivel. Rihanna a menționat că pentru ea a fost prioritară sănătatea celor din echipă pentru a putea filma Savage X Fenty Show.

„A fost un proces complet diferit anul acesta. A trebuit să rezolvăm problemele ce țin de COVID-19, menținându-i pe toți în siguranță. Sănătatea lor a fost în fruntea listei noastre. Ne-a forțat să descoperim noi modalități de a produce un spectacol. A trebuit să găsim modalități de a face acest lucru. Sunt entuziasmată și sunt mândră de echipa mea – am reușit”, a declarat Rihanna pentru People.

Rihanna a lansat Savage X Fenty în 2018, cu scopul de a produce lenjerie intimă pentru femeile cu diferite forme și mărimi. Numeroase figuri din industria modei și a divertismentului au devenit ambasadori ai brandului, printre care Kehlani, Rico Nasty, Normani sau surorile Gigi și Bella Hadid.