Cântăreața Dodo este foarte bucuroasă de când a devenit mămică.

Spune că se simte împlinită cu viața sa. Iar de aproape o lună este în extaz alături de băiețelul ei Patrick Andrei. În timpul sarcinii, Dodo s-a despărțit de tatăl copilului, Liviu Kevin. După nașterea copilului, artista a decis să nu îl treacă în acte și pe fostul său iubit.

Despărțirea celor doi nu a fost ușoară, iar mămica a rămas să aibă grijă singură de copil. În urma unei sesiuni live de întrebări pe o rețea de socializare, fanii artistei au întrebat-o despre tatăl copilului și dacă este trecut în acte. Dodo a mărtusit că nu este prezent în viața ei și a băiețelului.

„Nu a fost și nici nu este prezent în viața de zi cu zi, în acte nici atât. Nu-mi este greu deloc! Sunt o femeie puternică, independentă financiar și iubită de familia mea și multă lume. Copilul meu va primi o educație mult mai bună fără acel „tată”. Nu-mi este greu deloc, din contră, sunt mai fericită, mai liberă, mai liniștită”, a scris Dodo pe rețelele de socializare.

Instagram

Tatăl copilului are ordin de restricție

Liviu, fostul iubit al artistei a declarat în nenumărate rânduri că el își dorește să își vadă fiul, dar nu a reușit fiindcă are un ordin de restricție.

„Situația dintre noi nu s-a schimbat deloc. De când a născut, eu am mers și am stat în fața spitalului câteva ore și am încercat să obțin măcar o poză cu băiatul. Eu am luat legătura și cu mama ei, deși eu am ordin de restricție, am încercat să iau legătura cu amândouă.

M-au blocat peste tot și ea și mama ei. Am rugat-o să îmi trimită măcar o poză cu cel mic. În prima zi când a născut mi-a vorbit foarte frumos, mi-a spus că o să meargă să îl alăpteze pe băiat, iar după a scos cartela din telefon, nu am mai putut sa iau legătura cu ea.

Indiferent cât aș fi greșit eu și orice as fi făcut, nu cred că este în măsură să îmi ia dreptul să îmi vad băiatul. Nu mă lasă să îmi recunosc copilul, mi-a spus că dacă vreau să fac asta să o dau în judecată. Ea a făcut deja certificatul celui mic, iar în dreptul tatălui a trecut o dungă”, a declarat fostul iubit.