Flick nu are nevoie de prea multe prezentări. Omul de radio care s-a remarcat datorită versurilor compuse instant i-a cucerit din prima pe fani. Timp de 7 ani, a fost prezent la microfonul de la Radio ZU. Alături de Popescu a prezentat emisiunea de după amiază care a fost mereu lider de audiență. Chiar dacă s-a prezentat mereu ca fiind Flick de la ZU, nu mulți știu cu ce se ocupa acesta înainte.

Soarta i-a surâs lui Flick fix când se aștepta cel mai puțin. Domnul Rimă scria versuri pe vremea când nu exista Facebook sau Instagram. Poeziile publicate pe blogul lui făceau înconjurul internetului și așa a fost remarcat de oamenii potriviți. Înainte de a ajunge să fie colegul lui Popescu, Flick a scris pentru matinalul de ZU, pentru iComedy, dar și pentru alte emisiuni de succes.

Domnul Rimă a fost mereu atras de limba română și de poezie și a simțit că la Radio ZU poate fi în elementul lui. Pentru prima dată, Flick a semnat un contract de 3 luni, iar pentru că lucrurile au mers foarte bine, contractul a ajuns să fie pe perioadă nedeterminată.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Flick a renunțat instant la locul de muncă pentru a merge la Radio ZU

Înainte să bată palma cu Radio ZU, Andrei a trebuit să încheie socotelile cu locul de muncă la care activa în acel moment. Mai exact, Flick era contabil la HP și lucra în acea multinațională de mai bine de doi ani. În ziua în care a vrut să încheie colaborarea cu ei, a fost chemat în sala de ședințe și i s-a propus să râmână în schimbul măririi salariului cu 300 de lei.

Flick și-a dorit foarte mult să plece de la HP și s-a văzut nevoit să refuze oferta. Domnul Rimă își pregătise din timp terenul și încerca, cumva, să împace ambele job-uri pentru o anumită perioadă.

„Le-am cerut să îmi schimbe programul, ca să pot ajunge la radio. În pauza de masă, toată lumea mânca. Eu parcam la -2 și dormeam pe bancheta din spate.”, a povestit Flick în podcastul „La Măruță”.