Raed Arafat a anunțat un nou val de infectări, mult mai periculos decât oricare de până acum. Astfel, sărbătorile vin cu restricții noi. Acestea vor fi impuse de către autorități începând cu săptămâna viitoare. De asemenea, s-a inițiat un vaccin potrivit pentru Omicron. 

În momentul de față numărul persoanelor infectate cu COVID-19 este în continuă scădere în România. Situația nu va rămâne așa prea mult timp, deoarece noua variantă a coronavirusului este mult mai molipsitoare și periculoasă.

De ce va exista o creștere a cazurilor de Covid?

Perioada sărbătorilor este una extrem de aglomerată din toate punctele de vedere. Oamenii se inghesuie să vină în țară la familii, se înghesuie la magazine… în concluzie, este agitație peste tot. Astfel, devine un mediu mult mai benefic pentru startul unui nou val pandemic. Raed Arafat a explicat mai detaliat acest fenomen.

„E posibil ca luna ianuarie să fie pentru România o lună în care va începe o creștere a cazurilor, după sărbători, ca urmare a deplasărilor – cei care vin în țară, cei care pleacă din țară în concedii și care se întorc. E posibil să vedem ce am văzut și după perioada verii, adică o creștere nouă a cazurilor și un val nou”, a spus Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență la Digi24.

Anunțul de care se temea toată România. Raed Arafat a anunțat deja valul 5 al pandemiei
Pixabay

Noua variantă Omicron – mult mai contagioasă

Împreună cu Raed Arafat, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-COVID-19, îndeamnă oamenii să ia în serios valul 5 al pandemiei. Aceștia au spus că noua tulpină din Africa de Sud se răspândește mai rapid decât varianta Delta și atacă organismul mai puternic.

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a înștiințat oamenii că s-a inițiat „dezvoltarea unui vaccin adaptat” pentru Omicron de. De acesta se va ocupa Compania germană de biotehnologie, care colaborează cu Pfizer. Tot el a declarat că serul ar putea fi gata în aproximativ 100 de zile.

„Săptămâna viitoare măsurile care trebuie luate de România în continuare va fi tema de analiză la nivelul INSP-ului și al Ministerului Sănătății. Se va lua în considerare că noua tulpină este mai infecțioasă, mai contagioasă și că se răspândește mai repede. Luarea unor eventuale restricții suplimentare depinde însă de mai multe aspecte, care pot fi adaptate pe baza datelor care tot vin, din zi în zi se schimbă și vin date suplimentare. Din nou, aici, las să văd cu ce o să vină colegii de la INSP”, a explicat șeful DSU.