Oana Roman stă de vorba aproape zi de zi cu fanii ei de pe rețelele de socializare.

În urmă cu doar câteva zile, soția lui Marius Elisei le-a povestit internauților că nu se află deloc în cea mai bună stare fizică și că este nevoită să stea la pat pentru a-și reveni.

Fanii au reacționat imediat și s-au îngrijorat din cauza stării vedetei. Numărul de mesaje a fost foarte mare, astfel că acum câteva ore, Oana Roman a decis să-și liniștească fanii și să le spună care mai este starea ei de sănătate.

Cum se simte Oana Roman?

Oana Roman nu s-a simțit bine în ultimele două zile din cauza unei gripe care îi dă bătăi de cap. Fiica lui Petre Roman a recunoscut că a intrat în panică pentru că a crezut că este vorba de COVID. După ce a efectuat mai multe teste, s-a dovedit faptul că nu este infectată cu acest virus. Chiar și așa, vedeta mărturisește că nu este pe deplin convinsă de rezultat, așa că va face și un test PCR.

„Mă simt un pic mai bine decât ieri dragilor. În continuare tușesc, îmi curge nausl, îl am înfundat. (…) Am făcut patru teste Covid-19, toate sunt negative, însă vreau să fac un test PCR ca să mă liniștesc. (…).”,a spus Oana Roman pe Instagram.

Oana Roman, noi detalii despre starea ei de sănătate. Fiica lui Petre Roman stă la pat de două zile: „Am făcut patru teste”
DCNews.ro

Oana Roman își dorește să fie sigură 100% de faptul că viața ei nu îi este pusă în pericol deloc, așa că, acum ceva timp, a finalizat schema completă de vaccin împotriva virusului COVID-19.

Soția lui Marius Elisei nu a stat nicio secundă pe gânduri și a trecut la fapte. Își dorește ca ea și toți cei din jurul ei să nu fie supui niciunui risc de infectare.

După a treia doza de vaccin, fanii au fost curioși de simptomele pe care le-a avut. Se pare că vedeta nu a avut niciun simptom și lucrurile au fost în regulă pentru ea. Ceea ce a deranjat-o a fost o durere minoră în zona în care i-a fost administrat doza de vaccin.