Vești bune pentru locuitorii Capitalei! Rata de infectare a infecției cu noul coronavirus a ajuns astăzi la 1,78  cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcției de Sănătate Publică. 

1.Incidența în București continuă să scadă

Incidența în București a ajuns astăzi la 1,78 la mie și se află în scădere față de marți, când era la 1,85 la mie, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică București. Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe data de 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.

Ultima dată când s-a înregistrat cea mai mica rată de infectare a fost în 7 iulie 2021, când aceasta era de 0,03 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori.

2.Numărul cazurilor de Covid-19 în ultimele 24 de ore

pixabay

Vești bune pentru locuitorii Capitalei! În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.141 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 în România. De asemenea, au fost înregistrate 89 de decese dintre care 10 anterioare, potrivit raportului realizat de Grupul de Comunicare Strategică. Se poate observa faptul că numărul cazurilor cu noua infecție SARS-CoV-2 este în scădere.

În România au fost confirmate, până acum, 1.780.808 de infectări cu coronavirus. În total, în România au murit 56.618 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Primul caz de Covid-19 confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020.

3.Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

În ultimele 24 de ore,  peste 55.328 de persoane au fost vaccinate, dintre care 12.816 au fost vaccinate cu prima doză, 16.703 cu cea de-a doua, iar 25.809  de persoane au primit a treia doză de vaccin. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12 reacții adverse. Numărul total al acestora a ajuns la 19.286 de la începutul campaniei de vaccinare, potrivit CNCAV.

În total, România are 7.727.265 de persoane vaccinate. Dintre aceștia, 7.349.231 cu schema completă și 1.520.360 inclusiv cu a treia doză. Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 14.830.265 doze de vaccin. S-au folosit 11.258.622 de doze Pfizer BioNTech, 904.916 Moderna, 852.031 AstraZeneca și 1.814.428 Johnson&Johnson.