Reclamă

Există zodii care sunt mai compatibile și altele mai puțin compatibile, dar există un caz în care pur și simplu ies scântei. Atracția fizică este la cote maxime, mințile celor doi se împletesc, iar comunicarea este ca și cum și-ar citi gândurile.

Se atrag precum un magnet

Cei doi norocoși ai zodiacului sunt Săgetător și Capricorn. Încă de la prima întâlnire, conversațiile între cei doi vor curge ca și cum s-ar cunoaște de o viață. Sunt extrem de deschiși, pot să discute despre orice și să își exprime orice sentiment. Găsesc înțelegere în ochii celuilalt, iar până la iubire profundă mai trebuie să facă doar un pas.

Sursa: Pixabay

Când vine vorba despre atracția fizică, lucrurile se încing la foc mic. Nu își pot ține mâinile departe unul de celălalt, iar fiecare moment intim pare o cursă în rai. Haine care nu rezistă mai mult de cinci minute pe corp și sunt aruncate pe jos, multă pasiune și o doză mare de tandrețe, dar și inimi care bat atât de tare încât mai au puțin și ies din piept.

Totuși, ambele zodii sunt încăpățânate din cale afară, astfel că există riscul să mai apară mici conflicte. Totuși, o astfel de legătură este greu de rupt, astfel că nu ar trebui să își facă probleme.

Zodiile care se resping instinctiv â

Din punct de vedere astral, există o legătură între zodia în care ne-am născut și cea pe care o atragem în mod negativ.

Berbec

Cel mai mare inamic al tău este, fără doar și poate, nativul Scorpion. Asta pentru că el urăște felul tău de a fi, nu suportă să fie în preajma unei persoane impulsive și neascultătoare, care face întotdeauna numai ce vrea.

Ambii sunteți agresivi, dar în mod diferit. Cert este că nu vă puteți înțelege, oricât ați încerca.

Balanță

În teorie, tu și nativul Vărsător ar trebui să fiți prieteni. În practică, sunteți cei mai mari dușmani. Există un sentiment reciproc de antipatie, întrucât unul vrea să fie lăudat, iar celălalt nu suportă acest lucru.

Fiecare încearcă să își arate calitățile, dar nu reușește decât să scoată în evidență tot mai multe defecte.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro