Reclamă

Odată cu trecerea la ora de vară au loc noi evenimente astrale care ne marchează inevitabil acțiunile. Primul în acest sens este legat de parcursul planetei Venus care va fi vizibilă pe cerul vestic.  Acest spectacol poate fi vizionat chiar cu ochiul liber. De altfel, de pe 11 aprilie, Venus va trece pe lângă Pleiade.  Cele două evenimente vor prilejui în viețile nativilor unele experiențe importante. Dacă unele zodii vor avea parte de o perioadă plină de belșug și fericire, altele vor învăța lecția răbdării confruntându-se cu probleme financiare. Acestea sunt zodiile care vor traversa dificil luna în curs.

Zodiile care au parte de câștiguri în această lună – Berbec

Nativii Berbec au „gustat” amarul problemelor cu banii în ultimele luni. Lucrurile încep să se redreseze pentru ei, iar acest lucru  se simte deja. Apar câștiguri substanțiale și noi oportunități de a face bani la orizont.  Cei născuți sub semnul Berbecului sunt atenția la gestionarea fondurilor, astfel că totul va intra pe un făgaș normal în viețile lor.

Leu

Leii și-au făcut în ultima vreme numeroase calcule legate de veniturile pe care ar trebui să le aibă. Totuși, până acum erau mereu dezamăgiți de faptul că nu au reușit să își depășească propriile așteptări. Luna aprilie vine pentru ei cu bani mai mulți, dar și cu liniștea la care visau.

De asemenea, Săgetătorii vor primi bani din toate părțile. Aceștia s-au implicat intens în proiecte extra activității lor de bază. Cu astfel de realizări, Săgetătorii au toate motivele să se mândrească.

Zodiile care vor avea probleme cu banii

Primii pe listă în acest sens sunt Vărsătorii. În perioada următoare vor interveni plăți neprevăzute de făcut care ar urma să le aducă o gaură în buget serioasă.

Totodată, Peștii vor ajunge la fundul sacului după ce au cheltuit mai mult decât și-ar fi permis.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro