Fiorii unei vechi iubiri, pe care nu au putut să o treacă cu vederea nici acum, nativii unei zodii din întreg horoscopul se vor reîndrăgosti de un fost iubit.

Relația care nu a putut funcționa la vremea aceea, se întoarce acum pentru a-și recăpăta drepurile pe care consideră că le are.

Este vorba despre nativii Raci. Acum se conving de sentimentele pe care le au

Persoane carismatice și cu un bun simț al umorului, toate acestea îmbinate cu un mic comportament agresiv sau chiar prea pasional.

Racii iubesc cu pasiune, iar odată îndrăgostiți nu se vor mai dezlipi de acea persoană. Vor scoate la înaintare artileria grea, pentru a-i impresiona pe respectivii.

pixabay

Într-un anumit punct al vieții, fiecare dintre noi am simțit că iubim cu adevărat, teama cea mare a fost că nu ni se vor împărtăși sentimentele. Același lucru l-au gândit și Racii.

Cea mai puternică rugăciune pentru întoarcerea iubirii tale

Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor și dătătorul bunătăților. Care ai stricat peretele din mijloc al vrajbei și ai dat pace neamului omenesc. Miluiește-i, Doamne, pe cei ce ne urăsc sau ne pizmuiesc. Pe cei ce ne ocărăsc și pe cei ce ne grăiesc de rău.

Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoșii. Nici în veacul de acum și nici în cel ce va să fie.

Tu, Doamne Dumnezeul nostru, caută din înălțime ca un Bun asupra inimilor noastre. Care sunt lipsite de dragoste și de unire și sunt îmboldește de spinii urii și ai altor păcate.

pixabay

O picătură din Harul Sfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, rourează-le bogat. Ca să aducă roade bune și din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune și să petreacă în dragoste și unire.

Așa, Doamne, înmulțește dragostea în inimile noastre și păzește-ne de tot răul și de asuprirea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul dintre noi. Și ne ajută totdeauna să ne iubim unii pe alții și să facem numai bine. Spre a ne învrednici de bunătățile Tale cele cerești. Amin.