Vineri, pe data de 25 octombrie, a avut loc la Buzău o ceremonie militară cu ocazia sărbătoririi Armatei Române.

Pe lângă cetățeni, copii de toate vârstele dar și militari, mulți invitați au fost prezenți la Cimitirul Eroilor pentru a fi alături de garnizoana României de la Buzău.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

După discursurile unor oameni importanți precum Constantin Toma, Carmen Ichim și Gheorghiță Vlad, a avut loc o paradă militară în care fiecare pluton și-a prezentat onorurile.

Această activitatea a făcut parte dintr-o serie de alte activități organizate zilele trecute la Buzău, care au dorit să marcheze zilele Armatei Române. Manifestările s-au încheiat aseară, când, militarii s-au retras către comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a scris într-o postare pe Facebook că: „Purtarea hainei militare înseamnă, dincolo de orice, responsabilitate față de țara ta și față de semenii tăi. Și toți cei care aleg această carieră o fac total. Din inimă. Fără să se plângă și fără să dea niciun pas înapoi.De aceea, trebuie să îi prețuim pe toți cei care își pun priceperea, sănătatea și uneori chiar viața în slujba Patriei pentru a servi cu credință sub drapelul tricolor.A fost o bucurie să fiu astăzi alături de militarii din Garnizoana Buzău la sărbătoarea prilejuită de Ziua Armatei și le-am transmis toate felicitările și prețuirea pentru modul în care își îndeplinesc întotdeauna misiunile atât în țară, cât și în teatrele de operații.”