„Perform(d)ance” este spectacolul care este pus în scenă zilele acestea în Brașov. Deși este la a treia ediție, acest proiect se bucură de un real succes, oamenii fiind prezenți în număr cât mai mare la fiecare spectacol.

Pe scenă sunt reprezentații ale unor dansatori care îmbină cu ușurință limbajul corpului cu discursul vorbirii pentru a accentua cât mai bine emoțiile, sentimentele și trăirile oamenilor.

Ieri și azi au avut loc spectacole ce au avut ca teme ieșirea din normalitate a oamenilor fără a se mai teme de părerile celorlalți, însemnătatea răstignirii lui Iisus și relația acestuia cu mama sa, și modul în care un imigrant japonez își trăiește viața în Berlin.

Mâine se încheie acest proiect, dar mai întâi vor fi puse în scenă doua spectacole minunate. Primul se numește „Workshop de dans contemporan” și va avea loc la ora 11:00 la Vissual. Acesta are ca temă felul în care fiecare om își caută propriul stil de a dansa și pașii pe care acesta îi parcurge pentru a ajunge acolo unde și-a propus.

Iar al doilea se numește „Eine kleine Nachtmusik” și va avea loc la ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta. Biletul costă 15 lei și se poate achiziționa online. Tema acestui spectacol este o adevărată metaforă care simbolizează trecerea de la o ipostază la alta.