Cuplul format din Speak și Șefania este unul dintre cele mai admirate perechi de la noi. Doar o privire le-a fost de ajuns pentru a se îndrăgosti și iată-i și azi împreună după câțiva ani de relație.
Atât Ștefania, cât și Speak au marcat acest mare eveniment din viața lor pe rețelele de socializare, locuri în care cei doi și-au declarat iubirea pe care și-o poartă unul altuia.
„Azi se împlinesc 3 ani de când suntem nedespărțiti❤ Te iubesccc @iamspeak ❤️❤️❤️❤!!!!!”, a fost mesajul scris de Ștefania.
Speak a posat și el un mesaj la fel de emoționant:„3 ani de când ne trăim unu pe altu! ❤️ Te iubesc, @cristinaa.stefaniaa !”, astfel că urările de bine și felicitările nu au întârziat să apară din partea fanilor.
În urmă cu puțin timp, cei dou au participat la show-ul Asia Express. Se pare că această experiență i-a unit din ce în ce mai mult. Mai mult decât atât, cei doi sunt pregătiți acum să treacă la nivelul următor în ceea ce privește relația pe care o au. Aceștia simt din ce în ce mai tare că sunt făcuți unul pentru celălalt. Speak, în urma unui interviu, a făcut declarații în legătură cu planurile de viitor pe care le au împreună.
„Nu ne-am certat foarte tare. Ne-am certat, dar nu atât de grav. O să vedeți. Noi nu sărbătorim Sfântul Valentin sau Dragobetele. Mi se pare că e așa, un pretext… (Nu avem nevoie). Atuurile noastre au fost că am știut să ne drămuim explozia asta de nervi și de energie negativă. Am știut cum să ne controlăm. Și că am fost uniți. Cel mai important a fost că nu am căzut psihic în același timp. Ori cădeam eu, ori ea, și ne ridicam unul pe altul. Am primit o confirmare în Asia Express despre relația noastră – e ceea ce trebuie”, a mărturisit Speak.