Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din țară și este cunoscută pentru numeroasele sale roluri. A început cu „Pariu cu Viața”, „Fructul oprit”, „Sacrificiul” și acum în „Adela.” Pregătirea sa academică a fost îndreptată spre actorie, deși a apărut pe micile ecrane de la o vârstă fragedă. La 25 de ani a mers să să se înscrie la master.
Cristina Ciobănașu a dat probă pentru admiterea la master. Cursurile nu vor fi în București, actrița alegând o altă universitate de prestigiu din țară. În mediul online a recunoscut că a avut emoții foarte mari și a comparat cu momentul în care a dat examenele de Bacalaureat.
Deși are multă experiență atât pe scenă, cât și pe micile ecrane, Cristina Ciobănașu își dorește și o diplomă care să ateste aceste lucruri. Este pusă pe fapte mari și va avea mai multe proiecte în derulare. După ce și-a amânat susținerea licenței la o dată ulterioară, își dorește începerea și finalizarea ciclului de master.
![](https://substantial.ro/wp-content/uploads/2022/09/Cristina-Ciobanasu-pentru-interviul-CaTine.ro_-1024x683-2.jpg)
Tânăra actriță a studiat la Liceul de Arte „Dinu Lipatii” din București, apoi a mers la Facultatea de Comunicare și Relații Publiceîn cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fiind ajutată de Ruxandra Ion, producătoarea de televiziune.
„Zi solicitantă astăzi. Drum bus întors București-Sibiu. Am susținut examenul de admitere la masterul de actorie din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu. N-am mai avut emoții așa mari de la bac.”, a transmis Cristina Ciobănașu pe InstaStory.
Cu toate că este prinsă cu filmările serialului „Adela”, Cristina Ciobănașu se gândește la viitorul ei academic. Aceasta s-a înscris la masterul de actorie in cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu. Ieri a dat și o probă de admitere și este foarte entuziasmată. Se pare că ea nu va studia la București și se pregătește să meargă la cursuri într-un alt oraș.