Reclamă

Astăzi este zi de mare sărbătoare în Biserica Ortodoxă, marcată prin Cruce Roșie în calendar. Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei. Acesta este ocrotitorul României și este sărbătorit așa cum se cuvine.  De asemenea, credincioșii care țin post astăzi au parte de o dezlegare la pește.

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sântului Petru. Aceștia au fost primii ucenici ai lui Hristos. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde să meargă să predice învățătura creștină. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a plecat spre Scytia și Asia Mică, unde a adus învățăturile Domnului și a propovăduit în numele lui.

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale. Se presupune că acesta ar fi trecut la cele veșnice în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domitian (81-96). Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de „X”.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie. Apoi în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.

Zi de mare sărbătoare! Ce mai puternică rugăciune pe care trebuie să o rostești de Sfântul Andrei
Social media

Rugăciune către Sfântul Andrei

Astăzi, credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Andrei și înalță rugăciuni către el. Cei care se află în impas îi cer ajutorul, cei care sunt apăsați de păcate cer iertare, iar cei slabi cer ocrotire. Sfântul Andrei ascultă rugăciunile și îi protejează pe toți cei au nevoie de ajutor. Adresările și rugăciunile pentru Sfântul Andrei sunt multe, însă în rândurile de mai jos găsiți una dintre cele mai puternice rugăciuni.

„Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi nevrednicii și păcătoșii. Și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să-ți cântăm ție: bucură-te făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Andrei. Privește către cei care se roagă către tine și cu bunătate părinteasca tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor care cânta lui Dumnezeu. Puterea cereasca umbrand duhul tău, ca dintr-un soare slobozește sfinte razele darurilor către cei ce se ating de ele și tămăduiește pe toți cei bolnavi cu trupul sau cu sufletul.

Vifor de ispite și furtuni de nevoi învăluindu-ne pe noi, cu credință alergam către tine sfinte ca prin rugăciunile tale să le preschimbi pe toate în liniște. Vrând Făcătorul tuturor fapturilor să ne mântuiască de înșelăciunea dușmanilor, te-a trimis la noi ca pe un apostol, ca prin tine să învățăm să ne îndepărtam de toate înșelăciunile lumii și prin viața curată să ne apropiem de Dumnezeu.

Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine. Pentru aceasta alergăm noi la tine; roagă-te împreună cu noi, pentru ca de rugăciunile tale să se milostivească blândul Isus și să ne dăruiască iertare și dezlegare de păcate, nouă, puțin credincioșilor și păcătoșilor. Și-acum și-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin”


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro