Avocatul Elenei Udrea a dat o veste bombă astăzi. Mai exact, fostul ministru condamnat la șase ani de închisoare cu executare ar putea fi eliberat. Apărătoarea acestuia spune că Udrea are șanse de achitare 100% din punct de vedere legal.
Astăzi este o zi de foc pentru Elena Udrea. Aceasta va afla dacă scapă de închisoare, după aproape șapte luni de când a fost condamnată. S-au început dezbaterile finale în recursul în casație depus de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Elena Udrea va afla decizia judecătorilor din închisoare. Aceasta participă la proces prin video-conferință.
Zi de foc pentru Elena Udrea! Va fi eliberată din închisoare?
Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, a declarat că Elena Udrea are șanse se achitare 100% din punct de vedere legal. Totuși, din punct de vedere practic, susține apărătoarea, șansele sunt mici, fiindcă o soluție de achitare în cazul Elenei Udrea, din punct de vedere mediatic, este greu de admis.
„Dar să sperăm că Înalta Curte va trece peste partea aceasta de presiune mediatică şi se va judeca conform legii. E ultima cale de atac”, le-a spus luni jurnaliștilor Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea.
Instanța Supremă a admis o solicitare a Elenei Udrea de Sesizare a Curții Constituționale. Elena Udrea vrea să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la articolul de lege care a permis anterior Instanței Supreme să ceară un aviz de la CJUE.
În baza avizului CJUE, judecătorii de la Ȋnalta Curte respinseseră contestația în anulare formulată de Udrea în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea a mai vrut să fugă din țară o dată
Reamintim faptul că Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute” în luna iunie 2018. După mai multe procese, în aprilie 2022, a fost luată sentința de condamnare definitivă, prin respingerea unei contestații de anulare. La prima condamnare, cea din 2018, Elena Udrea a fugit în Costa Rica. A fost pe punctul de a fugi și în acest an, însă a fost prinsă la vama dintre Bulgaria și Grecia.
Unul dintre avocații acesteia susțin că Elena Udrea nu a vrut să fugă din țară, ci mergea la un control la o clinică de specialitate, pentru că ar mai fi vrut să facă un copil. Bineînțeles, ținând cont de trecutul acesteia, nimeni nu a crezut că principalul motiv al plecării acesteia în Grecia era să fugă de condamnare. Din iunie 2022, Elena Udrea este deținută în Penitenciarul Târgșor.