Zborurile sunt mai sigure decât oricând, conform unui studiu recent publicat de Massachusetts Institute of Technology (MIT). Cercetătorii au relevat că probabilitatea unui pasager de a muri într-un accident aviatic este de una la 13,7 milioane, indică Euronews.com.
Analiza efectuată de specialiștii MIT a cuprins date globale privind numărul de călători aerieni și decesele cauzate de accidente aviatice, fiind acoperită perioada dintre 2018 și 2022. Rezultatele obținute arată o scădere anuală de aproximativ 7% a numărului celor care își pierd viața în urma prăbușirii unor avioane.
Studiul urmărește o tendință de „îmbunătățire continuă” în privința siguranței aviatice, tendință care datează din 1968, când rata mortalității a scăzut în medie cu 7,5% pe an, chiar odată cu creșterea numărului de zboruri înregistrate.
Publicarea acestor informații coincide cu o serie de probleme tehnice întâmpinate de Boeing, care a fost nevoită să întrerupă zborurile de testare pentru modelul 777-9, în timp ce Autoritatea Federală de Aviație (FAA) a inițiat verificări suplimentare asupra modelului 787 Dreamliner, din cauza unor defecțiuni la scaunul pilotului.
Rata accidentelor aviatorii variază în funcție de statele de plecare și destinație, cercetătorii realizând o clasificare a țărilor în trei niveluri de risc: scăzut, mediu și ridicat, conform datelor globale de siguranță a traficului aerian.
În grupa de risc scăzut sau nivel 1 se regăsesc state precum Uniunea Europeană, Australia, Canada, China, Israel, Japonia, Muntenegru, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite. Țările situate în grupul cu risc mediu, nivel 2, includ Bahrain, Bosnia, Brazilia, Brunei, Chile, Hong Kong, India și altele. Restul lumii este catalogat drept nivel 3 sau risc ridicat.
Studiul indică faptul că riscul de deces pentru nivelurile 1 și 2 este de una la 80 de milioane de îmbarcări de pasageri. Ca și concluzie interesantă pe aceeași linie, raportul subliniază: „În acest ritm, un pasager ar putea alege în medie un zbor la întâmplare în fiecare zi, timp de 220.000 de ani, înainte de a cădea victima unui accident mortal.”
În ciuda unei creșteri cu aproximativ 36% a riscului de deces pentru țările de nivel 3, studiul a arătat că numărul deceselor este în scădere și în acele regiuni.