Zarug a trăit o traumă, după revenirea în țară.

Zarug a făcut parte din proiectul Asia Express alături de Lorelei Bratu. Cei doi au reușit să le câștige destul de repede simpatia celor de acasă, care se amuzau extrem de tare când îi priveau pe micile ecrane. Felul lor de a fi și modul sincer de a spune lucrurilor pe nume a fost apreciate atât de cei de acasă, cât și de o parte dintre concurenți.

Zarug a trăit o dramă

Mai mult de atât, scopul lor nu a fost să câștige Asia Express, ci mai degrabă să se bucure de experiență. Zarug și Lorelei au reușit să demonstreze că sunt și cei mai buni, dar și că lasă lucrurile baltă, când simt că nu pot duce probele la bun sfârșit. În ziua în care au fost eliminați din cadrul emisiunii de la Antena 1, au preferat să fie penalizați decât să facă una dintre probe.

Zarug, momente grele după eliminarea de la Asia Express: „Două săptămâni am plâns”

Când a ajuns acasă din Turcia, Zarug a trăit o traumă, în clipa în care a început să compare tot ce i s-a întâmplat în Asia cu momentul în care a recunoscut care este orientarea sa sexuală în fața oamenilor, dar mai ales în fața părinților săi. Pentru a depăși acest moment, fostul concurent le-a povestit cât mai multor persoane despre asta.

„Cred că acum vreo șase sau șapte ani a fost momentul adevărului în care efectiv nu se mai putea. Nu că ar fi fost un mare secret pentru că maică-mea mi-a cumpărat chiar și tocuri.Era totuși un soi de tabu. Eram acasă la Botoșani și tocmai primisem o veste foarte proastă și eram la toaletă, în demisolul casei alor mei, și plângând mă întrebam ce fac eu aici. (…) Când m-am trezit cu rucsacii pe caldarâm, pentru că nu am corespuns unor așteptări, eu am înlemnit, m-a băgat în trauma aia. Eu m-am întors acasă, două săptămâni am plâns, după care am început să vorbesc despre experiența asta cu cât mai multă lume, cu prieteni apropiați și terapeuți, ca să reușesc să o metabolizez și să o scot la suprafață, pentru că m-a dărâmat efectiv”, a declarat Zarug, în podcast-ul găzduit de Dragoș Mușat și Cosmin Natanticu.

 

Distribuie