Zanni nu spus „nu” niciunei provocări care i-a apărut în cale până acum. Astfel, artistul nu a stat prea mult pe gânduri și când a primit propunerea de a lupta, din nou, în jungla dominicană, a acceptat cu cel mai mare drag. Zanidache și-a făcut deja planul „de bătaie” și va da tot ce are mai bun.
„Survivor” se apropie de final, dar veștile bune continuă pentru fani. Producătorii au ajuns la concluzia că ar fi foarte bine dacă ar realiza un nou format. Astfel, o mare parte din vedetele care au mers în Republica Dominicană vor reveni. Așa cum era de așteptat, Zanni s-a numărat printre primele variante. Acesta a și câștigat un sezon al competiției, iar alegerea producătorilor se explică.
Deși știe că nu va fi deloc ușor, artistul a spus „da” și de abia așteaptă să retrăiască emoțiile cursei pentru supraviețuire. Momenetan, nu se știe nimic despre data începerii sau despre cum va arăta formatul. Zanni nu își face griji și știe că, indiferent de adversari, va face tot posibilul să fie pe primul loc.
Zanni își propune să fie câștigător, pentru a doua oară
Zanidache știe că are fanii mereu alături de el, așa că a simțit nevoia ca el să fie primul care le dă vestea. Artistul a declarat că merge pentru a-și demonstra cât de luptător este, dar și pentru a-i face mândri pe cei care i-au fost alături în sezonul anterior. Zanni consideră că are un avantaj în fața tuturor, mai ales că el a luptat până în finală, finală pe care a și câștigat-o detașat.
„Aștept „Survivor All Stars” să sparg ficații în dușmani. Și după ce se termină „All Stars”, vă zic împăcat că pot să mor liniștit. Nu mai am nevoie de nimic. După ce termin „All Stars”. Și la „All Stars” mă duc pentru voi, după pot să mor liniștit”, a declarat Zanni în live-ul de pe Youtube.