Reclamă

Ana Porgras și Zanni, câștigătorul Survivor România, au avut o relație foarte strânsă pe tot parcursul competiției, dar în marea finală totul a luat sfârșit. Nimeni nu a înțeles exact de ce, dar imediat ce a avut ocazia să vorbească despre motivul rupturii dintre ei, Faimosul a făcut-o. Deși este clar că totul s-a terminat între ei, admiratorii celor doi încă mai speră la o împăcare.

Am intrat pe Instagram, am închis, apoi am intrat pe whatspapp și primul mesaj pe care l-am citit mi s-a luat de tot, reacția oricui ar fi fost urâtă…m-am uitat la ea, a văzut ce am făcut, am înghițit în sec și m-a dezamăgit. I-am zis că orice ar fi fost, oricare ar fi fost frustrările, puteam vorbi. Nu mi-a mai purtat nici tricoul apoi, după ce am ajuns în țară nu ne-am mai vorbit…”, a declarat Faimosul, zilele trecute.

Zanni, mărturisiri sincere despre Ana Porgras

Zanni este conștient că fanii lor și-ar fi dorit ca ei să fie împreună, după terminarea competiției din Republica Dominicană, dar se pare că dezamăgirea a fost una mult prea mare. Atât de mult l-a deranjat mesajul citit pe telefonul fostei campioane a României, încât nu și-au mai vorbit din seara cu pricina. Zanni este de părere că oamenii vin și pleacă din viața cuiva fără niciun motiv și, într-un fel sau altul, trebuie să tratăm lucrurile ca atare.

Pentru a liniști pe toată lumea, el a precizat că nu există nimic între ei acum, că au fost doar niște buni prieteni în concurs și că nu se știe ceea ce va fi pe viitor.

Zanni, declarații sincere despre împăcarea cu Ana Porgras: „Ca într-o telenovelă”

„Cred că fanii își doreau o relație ca într-o telenovelă între noi doi, dar realitatea a fost alta. Ana este Ana, eu sunt eu, fiecare dintre noi avem drumul nostru. Nu există nimic între noi, am fost prieteni în competiție, dar sunt oameni care intră și ies din viața ta fără să existe prea multe explicații. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, vom vedea.”, a declarat Zanni, recent.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro