Cântăreața Xonia întâmpină probleme de sănătate destul de complicate. Aceasta trece prin momente dificile și a povestit, pe micile ecrane, care este motivul.
Interpreta Xonia a fost destul de retrasă în ultima perioadă, atât de pe TV, cât și de pe orice platformă de rețea de socializare. Aceasta abia acum a povesti clipele grele prin care a trecut. Se pare că Xonia a avut grave probleme de sănătate. Mai exact artista s-a lovit de simptome pe care atunci nici măcar nu putea să le înțeleagă, deoarece medicii nu reușiseră să descopere nimic concret, în urma investigațiilor.
Ea a avut astfel parte de un șoc atunci când a văzut în ce hal ajunsese să arate chipul său. Fusese de nerecunoscut.
Xonia, probleme de sănătate
„Este o problemă medicală. Sper în curând să aflu și eu despre ce e vorba. Am făcut și niște analize. Nu m-am trezit cu fața așa umflată peste noapte. E ceva care încet, încet s-a întâmplat și acum sunt și eu la fel de curioasă să aflu despre ce e vorba. Momentan n-am mai multe lucruri de spus.”, a declarat în urmă cu ceva timp cântăreața.
Povestea Xoniei a apărut, la scurt timp după ce a intrat în cadrul emisiunii de la „Bravo, ai stil”, fanii i-au spus că ar fi mai bine să recunoască faptul că a făcut operații estetice. Ea a infirmat acest lucru și a explicat ceea ce se întâmplase, de fapt.
“Sunt foarte emoționată și, în același timp, mă bucur enorm să fiu aici, alături de voi!”, a declarat Xonia cand a intrat pentru prima data in platoul „Bravo, ai stil! Celebrities”
Cine este, de fapt, Xonia?
Numele Xoniei este Loredana Schelariu. Ea este o tânără cântăreața din România, stabilită de foarte mulți ani în Australia, la Melbourne. Ea a locuit mai mulți ani acolo, însă la un moment dat a luat decizia de a merge în întreaga lume pentru a-și face muzica mai cunoscută. Xonia a participat astfel la Cerbul de Aur, dar și la competiții internaționale de mare succes.
Cea mai spectaculoasă colaborare a sa este cea cu J. Balvin. Aceasta a cântat piesa „I want Cha” în compania columbianului. Cei doi au rupt topurile ani la rând cu această piesă, reușind chiar să adune peste cinci milioane de vizualizări într-un timp extrem de scurt.