Xonia a făcut numeroase sacrificii în numle iubirii. După ce a vândut tot ce avea în România, pentru a se muta alături de cel pe care îl iubea, acum povestea de dragoste dintre cei doi a ajuns la final, iar artista s-a întors în România. Xonia „a dat cu piciorul” la 56 de milioane de dolari!
Conform, spuselor ei, timp de aproximativ 1 an, Xonia a locuit alături de iubitul ei, în America, într-o locuință care valora nici mai mult, nici mai puțin de 56 de milioane de dolari.
Motivul pentru care a renunțat Xonia la 56 de milioane de dolari
Xonia și Michael, iubitul ei, s-au despărțit în urmă cu câteva luni, dar aceștia au rămas prieteni buni și comunică destul de des.
„Mi-am schimbat traseul. Momentan ne aflăm în România. Tocmai s-a vândut casa noastră acum 2 zile, cu 56 de milioane de dolari. (…) Nivelul ăla de lux, altă lume, nu prea mi-a priit mie. Eu sunt o fată simplă. Nu m-am regăsit în lumea aceea de mare lux. Amândoi am luat această decizie, am decis că așa este mai bine pentru noi. Așa a fost să fie. Nu am fost în depresie că m-am despărțit.”, a declarat Xonia la Xtra Night Show.
Întrebată dacă din cei 56 de milioane de dolari, ajung și la ea o parte din bani, artista a spus că nu, că proprietatea era a fostului ei iubit.
„Nu ajung la mine pentru că nu mai suntem împreună, suntem prieteni. Nu am nevoie, am tot ce îmi trebuie. Eu sunt un om foarte simplu, eu am fost crescută la țară, nu în România, în Australia.”, a mai adăugat ea.
Xonia a recunoscut că merge la psiholog
Xonia și Michael au format o perioadă lungă de timp un cuplu și păreau a fi de nedespărțit, dar din păcate, inevitabilul s-a produs și s-au despărțit. Artista a confirmat că merge la psiholog, însă nu de acum, ci de mai mult timp.
„Nu trebuie sa avem o problema ca sa mergem sa discutam despre niste experiente din trecut sau drame la un psiholg.”, a declarat Xonia.
Xonia cu fostul ei iubit, Michael au rămas în relații bune
Deși ea și Michael nu pot să mai fie momentan împreună, au rămas în relații foarte bune.
„Michael este și va fi întotdeauna în viața mea, așa cum a fost și până acum. Iubirea pe care o am pentru el va fi pentru totdeauna. Îmi este dor de el, dar momentan nu putem fi împreună”, a spus Xonia pentru Unica.ro.
„Eu am fost doar în relații serioase și de durată. Din partea mea, cu fiecare fost de-al meu consider că sunt în relații bune. Dacă oricare dintre ei m-ar suna, aș răspunde, și dacă ar avea nevoie de ajutor, aș ajuta. Cel puțin fostul meu cu care am împărțit 6 ani de zile împreună și-a lăsat o amprentă pe viață și știu că și el ar face la fel pentru mine, ceea ce aș face și eu pentru el. Fiecare dintre noi avem viețile noastre, drumul nostru, și, indiferent de situație, va avea respectul meu”, spunea, acum ceva vreme, artista.