Reclamă
Reclamă

Președintele chinez Xi Jinping a declarat vineri că guvernul său are în vedere „măsuri importante de aprofundare a reformei”, cu câteva săptămâni înainte de o reuniune politică dedicată principalelor direcții ale economiei.

China întâmpină dificultăți în relansarea creșterii economice, după ridicarea la sfârșitul lui 2022 a restricțiilor sanitare stricte instituite împotriva COVID-19. A doua economie a lumii este afectată de o criză în sectorul imobiliar, de un consum în continuare scăzut și de o rată ridicată a șomajului în rândul tinerilor.

„Lucram astăzi pentru a proiecta și implementa măsuri importante care vizează aprofundarea reformei pe toate planurile și continuăm să extindem deschiderea instituțională pentru a crea un mediu de afaceri în conformitate cu regulile pieței, a legislației și standardelor internaționale”, a afirmat Xi Jinping într-un discurs. „Modernizarea Chinei, cu o populație de peste 1,4 miliarde de locuitori, înseamnă apariția unei piețe gigantice, a cărei dimensiune o depășește pe cea a tuturor țărilor dezvoltate la un loc. Porțile Chinei se vor deschide întotdeauna mai larg și nu se vor închide niciodată”, a subliniat el, scrie Agerpres.

Reclamă

Pentru Xi Jinping, cuvântul „reformă” este cel mai adesea înțeles în sensul de ajustări economice, mai degrabă decât de schimbări majore, notează AFP. De asemenea, poate desemna reorganizarea anumitor structuri ale statului sau ale armatei. Autoritățile au adoptat deja măsuri în domeniul imobiliar în ultimele luni pentru a încerca să rezolve criza.

O reuniune importantă a Partidului Comunist Chinez (PCC), consacrată în general orientărilor economice majore, va avea loc în perioada 15-18 iulie, a anunțat joi presa oficială chineză. Analiștii se așteaptă la măsuri de sprijinire a activității în urma acestei întâlniri cheie, care trebuia, inițial, să aibă loc în toamna anului trecut.

Xi Jinping a vorbit vineri, la Beijing, la o ceremonie care marchează 70 de ani de la inițierea celor „Cinci principii ale coexistenței pașnice”, unul dintre fundamentele politicii sale externe.

„Vom lucra pentru a găsi soluții cu caracteristici chineze la dosarele majore și pentru a avea un rol constructiv”, în ceea ce privește Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și chiar Iranul sau Afganistanul, a promis președintele chinez.

China este criticată cu regularitate de statele occidentale pentru că nu a condamnat niciodată Rusia pentru invadarea teritoriului ucrainean. Cu toate acestea, ea cere respectarea integrității teritoriale a tuturor statelor – inclusiv cea a Ucrainei.

De asemenea, gigantul asiatic intenționează să joace tot mai mult un rol de mediator în conflictele din Orientul Mijlociu.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro