Reclamă

După ce a reprezentat România până în marea finală a competiției „Eurovision”, WRS a revenit în țară. Pe data de 15 mai artistul s-a întors din Torino, locul în care s-a desfășurat finala celei mai mari competiții muzicale din Europa. Epuizat după întreaga experiență, WRS  a oferit jurnaliștilor câteva declarații despre ce s-a întâmplat la Torino.

WRS este cântărețul care a reușit să reprezinte țara noastră până în marea finală, pe locul 18. Talentul, perseverența și munca depusă l-au condus pe culmi înalte. Deși cei de acasă au văzut rezultatul întregii munci, doar el știe dificultățile pe care le-a întâmpinat în ultima perioadă.

Competiția Eurovision, un adevărat salt pentru WRS

Pe numele său real Andrei Ionuț Rusu, tânărul a trăit cele mai puternice emoții pe scena din Torino. A reușit să obțină locul 18 în finala „Eurovision”. Pare că pentru WRS această expriență a i-a oferit mai multă încredere în el și este mândru de parcursul său.

„S-a terminat, nu îmi vine să cred că s-a terminat. Asta a însemnat trecerea mea ca artist la o nouă etapă, una mult mai matură. Sunt foarte, foarte mândru pentru ce am realizat acolo, pe scenă. Am muncit foarte mult și acum sunt foarte încrezător în forțele proprii.

Am prins foarte multă încredere în mine pentru că am trecut peste niște episoade de emoții, de semi-atacuri de panică, dar sunt mândru că fac ceea ce fac și că am visul meu”, a declarat WRS presei din România, la sosirea în țară.

social media

WRS: „Am numeroase proiecte în lucru”

Munca nu s-a terminat. Dimpotrivă, artistul are foarte multe proiecte în derulare și se bucură că el a fost cel ales să reprezinte România la una dintre cele mai importante competiții muzicale.

„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt! La fel ca orice sfârşit, este un nou început.

Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!”, a mai declarat artistul jurnaliștilor.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro