Mai sunt doar câteva zile până la Halloween, iar cei care se bucură de această zi așteaptă momentul. În ultimii ani și în România, această zi a început să fie apreciată de adulți și copii. Pe lângă decorurile înspăimântătoare, groaza merge și în farfurie în cazul celor inventivi. Cu puțin efort poți realiza pentru Halloween cele mai amuzante și înfricoșătoare plating-uri.
Fantome din pișcoturi
Pentru a realiza un desert care va face furori de Halloween ai nevoie de trei ingrediente simple. De altfel, prepararea acestuia va fi o reală plăcere mai ales pentru cei mici. In plus, rezultatul final va fi absolut delicios, de el putând să se bucure întreaga familie.
Pentru a realiza desertul ai nevoie de :
- Pișcoturi
- Ciocolată albă
- Bomboane decor albe/negre
Topește ciocolata albă la bain marie sau la microunde. Trece prin ciocolata topită fiecare pișcot. Din acest punct nu îți rămâne decât să îți folosești imaginația. Din bomboanele mici de decor poți realiza ochii fantomelor delicioase din ciocolată.
Degețele de vrăjitoare comestibile
Deși descrierea nu sună tentant, rezultatul final al rețetei este de-a dreptul delicios. Pentru a prepara această rețetă vei avea nevoie de crenvuști, aluat de foietaj, un ou bătut, măsline și mult ketchup!
Întinde foaia de aluat de copt și învelește rând pe rând crenuvuștii. Crează o formă tubulară perfect rotundă a fiecăruia. La capătul acestora lipsește cu ajutorul oului bătut jumătate de măslină.
Folosește-ți imaginația pentru a-i da acestuia forma unui deget. De altfel, adaugă pe laturi mult ketchup. Chiar dacă la final vei obține o imagine înfricoșătoare, gustul va fi unul absolut încântător.
În America, acest fel de mâncare este unul dintre cele mai consumate în ziua Halloween-ului. Mulți dintre cei care duc pasiunea pentru această sărbătoare pun la cale idei și mai năstrușnice decât atât. În loc de crenvuști, americanii învelesc în aluatul de foietaj japalenos sau ardei extrem de iuți. Aceștia fac astfel farse celor apropiați.