Cazul lui Viorel şi al Veronicăi de la Acces Direct a făcut înconjurul ţării, iar oamenii îi cunosc deja şi vor să afle cum se va termina această telenovelă. Ei bine, dintre ”fanii” celor doi face parte şi Bogdan de la Ploieşti.

Bogdan de la Ploieşti a fost invitat astăzi la Acces Direct pentru a cânta, după ce şi-a prezentat casa în care locuieşte. Mare le-a fost, însă, uimirea telespectatorilor, după ce manelistul a intrat în platou şi a spus că în culise s-a întâlnit cu soţia vulpiţă, care i-a făcut cu ochiul.

La scurt timp după dezvăluirea făcută de Bogdan de la Ploieşti, în emisiune a apărut şi vulpiţa, care a fost luată imediat la întrebări de Mirela Vaida.

Destul de speriată, aparent, şi uimită de ”acuzaţia” care i se aduce, vulpiţa a infirmat cele spuse de celebrul manelist, precizând că nu se pune problema de aşa ceva.

”Nu i-am făcut cu ochiul. Nu i-am făcut nimic. Nu m-am uitat la el, nu ştiu să fac cu ochiul. Am dansat pe manele cât a cântat Bogdan de la Ploieşti”, a spus Veronica.

Veronica şi-a vizitat părinţii
Un moment emoţionant a avut loc în ediţia de miercuri de la Acces Direct, după ce vulpiţa a mers să-şi viziteze părinţii. Deşi a păşit cu frică în curtea părintească, crezând că cei care i-au dat viaţă nu o să o primească, ei bine, lucrurile nu au stat deloc aşa, pentru că părinţii, dar şi sora ei s-au bucurat să o vadă şi au primit-o cu braţele deschise.