Reclamă

Vremea devine călduroasă în toată țara, după mai multe zile în care temperaturile au fost sub normalul perioadei. Un val de căldură pune stăpânire pe România și se vor înregistra chiar și 37 de grade. Disconfortul termic este accentuat, iar indicele de temperatura-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. 

Prognoza meteo, 15 iulie

Revin zilele caniculare în România. Meteorologii au anunțat că în est și sud disconfortul termic va fi accentuat și tot în aceste zone se vor înregistra și cele mai mari temperaturi ale zilei. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab spre moderat, dar nici instabilitate atmosferică nu ocolește România.

Sunt așteptate precipitații însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului în nord, vest, est și la munte, în prima parte a zilei. După-amiază, aria precipitațiilor se extinde și cuprinde restul țării. Pe arii restrânse se vor strânge 15…25 l/ mp.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 37 de grade, iar cele mai ridicate valori termice se vor înregistra în Moldova și Oltenia. Valorile minime vor fi cuprinse între 11 și 22 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Vremea în România, vineri, 15 iulie. Ce temperaturi anunță ANM că se vor înregistra la noi în țară
Pexels

Revine vremea caniculară și în Capitală, unde cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab spre moderat. Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales după-amiază când se vor înregistra 36 de grade, în timp ce minima va fi de 18 grade.

Pe litoral, vremea va fi plăcută, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab spre moderat, cu ușoare intensificări în cea de-a doua parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 29 de grade, în timp ce minima va fi de 18 grade.

Temperaturile cresc și la munte. Meteorologii au anunțat precipitații pe arii extinse, mai ales în nordul Carpaților Orientali și Occidentali, însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului, mai ales în prima parte a zilei. După-amiază, norii cuprind și restul zonelor montane.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro