Cum va fi vremea astăzi, 13 august.

Astăzi, 13 august 2022, vremea se arată instabilă. Cerul va fi predominant înnorat, iar aversele de ploaie și descărcările electrice vor fi prezente în mai multe zone din țară. Iată ce spun meteorologii de la ANM.

Vremea va fi instabilă în decursul zilei de astăzi. În sud-vest, nord-est și în zonele montane vor fi averse puternice însoțite de descărcări electrice, local în centru și pe arii mai restrânse în centrul țării. Pe alocuri vor fi cantități de apă însemnate și condiții de grindină. Conform ANM vântul va sufla slab și moderat, având intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se încadrează între 22 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 21 de grade.

Pixabay

Meteorologii nu au vești bune  pentru acest weekend prelungit. Furtunile își vor face apariția în sud-estul teritoriului, iar instabilitatea atmosferică se va extinde în toată țara. Vor fi și intensificări ale vântului, asociate cu vijelii și căderi de grindină.

„Pauza aceasta este însă doar de două zile, pentru că în weekend vom avea din nou sisteme frontale active care vor determina fenomene specifice instabilității atmosferice, la început în regiunile sud-vestice și în zonele de deal și de munte, mai apoi și în celelalte regiuni, astfel încât vom avea din nou averse torențiale. În consecință, cantități foarte mari de apă ce se pot înregistra în mod deosebit în intervale scurte de timp, intensificări de scurtă durată ale vântului, poate chiar și vijelii și căderi de grindină. Toate acestea fiind asociate și cu frecvente descărcări electrice.”, a anunțat Alina Șerban, meteorolog ANM.

Vremea în București

În București, cerul se anunță variabil, iar adversele de ploaie își vor face apariția în a doua jumătate a zilei și spre seară. Vor fi încărcate cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, având intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă care se înregistrează va fi cuprinsă între 30-33 de grade Celsius, iar cea minimă între 16-19 grade Celsius.

Distribuie

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.