Mijlocul săptămânii aduce temperaturi în ușoară creștere, dar și precipitații slabe. Meteorologii au anunțat că valorile termice vor mai câștiga câteva grade în următoarele zile, astfel că, mijlocul lunii octombrie va veni cu o vreme deosebit de caldă.
Prognoza meteo, 5 octombrie
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile se vor încadra în valorile normale pentru această perioadă, după mai multe zile în care vremea a fost rece, iar la munte s-au înregistrat precipitații mixte.
Cerul va fi variabil, dar în cea de-a doua parte a zilei, cresc condițiile de precipitații, în special la munte și în nord-estul țării.
Valorile termice cresc față de ziua precedentă, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 de grade, chiar mai ridicate în sudul și sud-estul țării. Valorile minime sunt cuprinse între 7 și 9 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
În schimb, la munte vremea rămâne rece și se vor valori negative. Cresc șansele de precipitații mixte și de brumă. Meteorologii au anunțat că va fi ceață.
( CITEȘTE ȘI: Transalpina a fost închisă din cauza ninsorilor abundente. Când va fi reluată circulația în această zonă )
În Capitală, vremea va fi plăcută, iar temperaturile cresc cu câteva grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab spre moderat. Se vor înregistra maxim 21 de grade, în timp ce minima va fi cuprinsă între 6 și 9 grade.
Conform meteorologilor, vremea începe să se încălzească ușor în toată țara. O masă de aer cald i-a locul celei reci, iar valorile termice înregistrate în zilele următoare vor fi mai ridicate decât cele specifice lunii octombrie.
Cel mai cald va fi în sudul și sud-vestul țării. În aceste zone, condițiile de precipitații vor fi reduse la începutul săptămânii viitoare.
ANM a precizat că există șanse ca mijlocul lunii octombrie să aducă valori termice mai ridicate față de cele normale pentru această perioadă a anului.