Reclamă

Mijlocul săptămânii aduce vreme răcoroasă în toată țara, iar temperaturile maxime nu vor mai depăși 29 de grade. În continuare, valorile termice sunt mai scăzute față de normalul perioadei. Nu scăpam nici de instabilitatea atmosferică, mai ales în zonele din nordul și centrul țării. Meteorologii au anunțat că precipitațiile sunt însoțite de descărcări electrice și ușoare intensificări ale vântului. În Capitală, vremea se încălzește și se vor înregistra maxim 28 de grade. Norii apar după-amiază, dar meteorologii au anunțat că sunt slabe șansele de precipitații. 

Prognoza meteo, 13 iulie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se menține răcoroasă în toată țara. Cerul va fi variabil, iar norii se strâng în a doua parte a zilei. Va ploua în nord, centru și local în celelalte regiuni, unde vântul va sufla slab spre moderat, cu intensificări în zonele montane înalte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 7 și 20 de grade, cel mai răcoare fiind în depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral.

Vremea în România, miercuri, 13 iulie. Temperaturi și posibile precipitații în mai multe regiuni din țară
Pexels

În schimb, vremea în Capitală începe să se încălzească, unde cerul va fi variabil, dar apar câțiva nori în a doua parte a zilei. Sunt condiții slabe de precipitații, iar vântul va sufla slab spre moderat. Se vor înregistra maxim 28 de grade, iar temperatura minima va fi de 16 grade.

Pe litoral, vremea se menține răcoroasă. Cerul va fi variabil și sunt șanse slabe de precipitații după-amiază, iar vântul va sufla slab spre moderat. Temperatura maximă va fi de 26 de grade, în timp ce minima va avea o valoare de 19 grade.

La munte, persistă instabilitatea atmosferică. Meteorologii au anunțat că sunt condiții de precipitații doar pe arii restrânse, vântul va sufla slab spre moderat, cu intensificări în zonele înalte. Se vor înregistra maxim 22 de grade, în timp ce minima va fi de 12 grade.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro