Începutul săptămânii aduce o ușoară creștere a temperaturilor, mai ales în zonele vestice și sudice. În aceste regiuni, valorile termice vor depăși normalul perioadei. Totuși, nu scăpăm de instabilitate atmosferică în special în a doua parte a zilei, când se vor semnala precipitații pe arii restrânse. Meteorologii anunță că vor fi ploi sporadice, însoțite de tunete și descărcări electrice.
Prognoza meteo, 30 mai
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile vor crește astăzi, ba chiar vor depăși valorile normale pentru această perioadă. Totuși, nu scăpam de instabilitatea atmosferică. Până la ora 10:00, este în vigoare codul portocaliu, zonele afectate fiind Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, dar și în vestul Transilvaniei.
Cerul va fi variabil, iar norii își vor face simțită prezența în a doua parte a zilei. Precipitațiile se restrâng și nu vor fi înregistrate cantități însemnate de apă. Meteorologii au anunțat că sunt ploi de vară, însoțite de fenomene electrice, dar și de intensificări ale vântului.
Temperaturile vor crește față de ziua precedentă. Cel mai cald va fi în vestul și sudul țării, temperaturile maxime având valori cuprinse între 22 și 31 de grade. Minimele se vor situa între 18 și 4 grade, cel mai răcoare fiind în depresiunile din estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab spre moderat, și doar pe arii restrânse vor fi semnalate intensificări.
În Capitală, meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi treptat și cerul va fi variabil. Temperatura maximă va ajunge la 30 de grade, în timp ce minima se va situa între 14-15 grade. Vântul va sufla slab spre moderat și doar în a doua parte a a zilei se vor semnala intensificări.
La munte, vremea se menține răcoroasă și crește instabilitatea atmosferică. Precipitațiile nu vor ocoli zona montană și abia spre seară, norii se vor mai risipi. Temperatura maximă va fi de 21 de grade, în timp ce minima va fi de 12 grade.
Vremea se menține răcoroasă și pe litoral. Cerul va înnorat în prima parte a zilei și abia după-amiază va străluci soarele. Spre seară, norii se adună din nou. Valorile termice maxime se vor situa între 20 și 22 de grade, în timp ce minima va fi de 17 grade.