Reclamă

Vremea se va schimba radical în România astăzi, 24 februarie. Temperaturile maxime vor atunge maxima de 13 grade Celsius. Vremea se încălzelște în aproape toate regiunile din țară.

Valorile maxime din întreaga țară se vor situa peste cele normale, după cum anunță specialiștii ANM. Cerul va fi variabil și maximele vor varia de la 2 până la 13 grade Celsius. De asemenea, în anumite regiuni din țară, vor exista înnorări temporare, însă razele soarelui vor străluci cu putere din nou.

Se încălezște vremea în toată țara astăzi, 24 februarie

Desi perioada de iarnă încă nu s-a sfârșit, se pare că primăvara dă deja primele semne că vrea să revină. Meteorologii au spus că vremea va fi caldă în toată țara. Maximele vor ajunge și până la 13 grade Celsius. În anumite regiuni, vor exist și înnorări temporare, mai exact în jumătatea estică a României. Pe arii restrânse, trecător vor fi ploi slabe. Ninsoarea va fi predominantă în zona de munte.

Temeperaturile minime vor fi înregistrate în depresiunile Carpaților Orientali. Se vor situa între -7 și 2 grade Celsius, iar pe litorial valorile din termometre vor fi mai ridicate. Se va forma ceața dimineața și seara.

Pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla slab și moderat. Cu aceeași intensitate va sufla și în sudul Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei.

pixabay

Cum va fi vremea în Capitală

În prima parte a zilei, în București cerul va fi variabil și cu înnorări, iar șansele să plouă sunt reduse. Temeperatura maximă este mult mai mare decât cea potrivită perioadei în care ne aflăm, încât maximele vor atinge 11 grade Celsius. Temepraturile minime vor înregistra între -4 și -1 grade Ceslius. Vântul va sufla calm și moderat.

Cum va fi vremea la munte

La munte, trecător și pe arii restrânse, vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare. Cerul va fi temporar înnorat. Valorile din termometre vor fi asemănătoare cu cele din ultima vreme. La munte, vântul va bate slab și moderat și se vor observa intensificări ușoare pe crestele Carpaților de Curbură și Meridionali.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro