Reclamă

Vremea rămâne instabilă și astăzi. Valul de caniculă se restrânge, iar temperaturile devin suportabile. În schimb, furtunile pun stăpânire pe România. Meteorologii au anunțat ploi cu caracter torențial și astfel se vor strânge cantități mai însemnate de apă. 

Prognoza meteo, 31 iulie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile încep să scadă în toată țară, cu excepția zonelor sudice și sud-vestice, acolo unde se vor înregistra o maximă de 32 de grade.

În estul teritoriului, vremea rămâne capricioasă și sunt așteptate precipitații sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Rafalele pot ajunge până la 45…55 km/h. Meteorologii au anunțat că se pot strânge cantități de apă mai însemnate în estul țării unde pot ajunge la 25…35 l/mp și doar pe arii restrânse la 40…50 l/mp.

În restul țării, cerul va fi senin, iar norii își fac simțită prezență în cea de-a doua parte a zilei. Sunt așteptate furtuni, iar meteorologii au anunțat că există condiții de grindină în celelalte regiuni, iar în depresiunile din estul Transilvaniei se va semnala ceața la finalul zilei.

Vremea în România, duminică, 31 iulie. ANM anunță o prognoză instabilă în aproape toată țara
Pixabay

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, mai scăzute în zonele estice, sudice și în centru. Valorile minime vor fi cuprinse între 10 și 22 de grade.

Vremea se schimbă și în Capitală. De la temperaturile caniculare trecem la valori termice mai scăzute cu 2-3 grade și instabilitate atmosferică accentuată. Cerul va fi variabil, dar după-amiază se vor semnala înnorări și chiar furtuni. Se vor înregistra maxim 31 de grade, în timp ce minima va fi de 16 grade.

Pe litoral, vremea se menține caldă, dar ușor instabilă. Norii apar în cea de-a doua parte a zilei, dar și noaptea, atunci când sunt așteptate precipitații, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va ajunge la 31 de grade, în timp ce minima va avea o valoare de 22 de grade.

La munte, vremea se menține instabilă, iar temperaturile încep să scadă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și sunt așteptate averse. Meteorologii au anunțat că se vor strânge cantități de apă mai însemnate și sunt condiții de grindină. Se vor înregistra maxim 20 de grade, în timp ce minima va fi de 12 grade.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro