Meteorologii anunță vreme rece în toată țara. În regiunile sudice va ploua din ce în ce mai puțin, iar ninsorile slabe vor apărea în zonele montane. Vremea va fi destul de bună în restul țării, iar maximele vor atinge zero grade în depresiuni. Pe litoral se vor înregistra până la 7 grade Celsius.

Cum va fi vremea în București

O zi ploioasă și mohorâtă se anunță în Capitală.Vremea se va răci semnificativ, dimineața vor fi câțiva stropi de ploaie. Vântul va bate și În București, iar în jurul prânzului vor fi înregistrate undeva la 5 grade Celsius. Pe timpul nopții nu va fi ploaie, însă vor fi înregistrate zero grade.

Vremea la munte

În zonele montane se înregistrează scăderi de temperatură. Cerul va fi înnorat și vântul va bătea destul de puternic. Dimineața își vor face apariția câțiva stropi de ploaie, iar la orele prânzului vor fi înregistrate 5 grade Celsius. Pe timpul nopții se vor înregistra în jur de zero grade.

Vremea în România astăzi, 4 decembrie. Temperaturile scad în toată țara!
Antena 1

Vreme rece în zona Olteniei. Soarele nu își va face simțită prezența și vor fi mici stropi de ploaie. Maximele vor înregistra 5-6 grade și pe timpul nopții vom avea undeva la 1-2 grad, iar norii vor persista.

Vremea va fi mai plăcută în vestul țării, unde apare soarele. Atmosfera rece va fi prezentă în continuare. În sudul Banatului vântul va bate cu intensitate, iar pe timpul nopții se adună norii și este posibil să cadă lapoviță, în special în Crișana.

În Dobrogea și Bărăgan temperaturile scad și se vor înregistra cel mult 6 sau 7 grade Celsius. Se menține aceeași atmosferă închisă și vor fi prezente ceva ploi.

În partea de sud a Moldovei și în nordul Munteniei temperaturile vor fi destul de scăzute. În prima parte a zilei se anunță stropi de ploaie, apoi soarele își va face apariția, însă nu pentru mult timp. Pe timpul zilei vor fi undeva între 4-5 grade. -2 grade vor fi înregistrate pe timpul nopții.