Vremea se mai încălzește, semn ca se apropie vară, având temperaturi mai ridicate decât până acum.

Ele vor depăși 21-22 de grade Celsius. În unele zone din țara vor exista adverse de ploaie care își vor face de cap, fiind prezente alături de tunete și fulgere. 

Vestul și nordul țării vor avea parte de furtuni însoțite de fulgere, dar vremea va fi caldă. În Timișoara se anunță temperaturi cuprinse între 21 și 23 de grade cu furtuni sporadice, dar trecătoare. Nici Aradul nu scapă de furtuni, dar vă fi vreme călduroasă.

Nordul țării va fi marcat de o vreme călduroasă și un cer senin mare parte din zi. Totuși, adversele își vor face apariția, fiind însoțite de tunete și fulgere. Maximele pentru această zonă ajung până la 22 de grade Celsius. În Maramureș temperatura maximă va fi de 19 grade, în timp ce în Satu Mare și Baia Mare vor fi de 22 de grade.

Sudul și sud-estul țării va fi marcat de o vreme caldă, cu temperaturi de 21 sau 22 de grade Celsius. Cerul va fi senin și ne vom bucura de soare pe tot parcursul zilei.

Sursa foto: Social media

Vremea pe litoral

Pe litoral vremea va fi mai rece decât în restul țării, dar temperaturile se încadrează în normalul acestei perioade.  În Constanța cerul va fi parțial noros, soarele nu se va arăta constănțenilor, iar temperaturile maxime vor ajunge la 17 grade.

Vremea în București

Temperaturile maxime pentru Capitală vor fi cuprinse între 20 și 22 de grade Celsius. Minima se arată de 9 grade la noapte. Vântul va sufla destul de slab, poate chiar moderat în anumite părți, având o viteza de maxim 15 km/h.

Cerul va fi parțial înnorat și nu ne vom bucura de soare pe tot parcursul zilei. Ploile din vest și nordul țării vor ajunge și in Bucuresti următoarele zile, deși vremea va fi una călduroasă, cu temperaturi de peste 20 de grade c=Celsius.