Temperaturile ridicate nu se lasă duse nici măcar acum la sfârșit de noiembrie, de aceea românii se bucură de zile însorite în această săptămână.

La fel ca și azi, mâine vor fi temperaturi destul de neobișnuite pentru această perioadă a anului. Dimineața va apărea cu siguranță ceața, dar până la prânz aceasta se va risipi și îi va face loc soarelui care va însenina ziua. Spre seară norii vor acapara cerul și există riscuri destul de mari de ploaie în vestul țării.

Joi românii nu mai sunt totuși atât de norocoși. Toată ziua va fi înnorat iar ploile se vor extinde în aproape toată țara. Temperatura scade dar nu foarte mult.

În ziua de vineri vom avea o temperatură destul de mare pentru data în care ne aflăm. Vor mai fi ploi locale în vestul țării, dar soarele va câștiga și această luptă, luminând în cele din urmă cerul. Spre seară vremea se va mai răcii iar la munte sunt șanse destul de mari să apară și lapoviță.

În capitală temperatura în aceste trei zile se va afla între 1 și 11 grade, maxima fiind atinsă pe timpul zilei. Există posibilitatea să apară câțiva nori iar începând cu seara de joi să vină și ploaia.