Profesorul dr. Dumitru Constantin Dulcan, cunoscut specialist în neurologie și psihiatrie, povestește că atunci când simte nevoia de ajutor, spune rugăciunea „Tatăl Nostru” de șapte ori. Doctorul spune că trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare secundă fiindcă trăim.

„Mă spovedesc. Când eram tânăr, nu o făceam, ziceam să sunt prea tânăr, până mi s-a spus că este o altă energie. În primul an, n-am sesizat, apoi, cu timpul, am realizat că, atunci când plec de la spovedanie, parcă plătesc, e o trăire, o energie, nu e o simplă poveste”, povestește medicul.

Spune această rugăciune de șapte ori

Acesta explică faptul că marele părinte Arsenie Boca a spus că atunci când îți dorești ceva din tot sufletul și nu găsești nicio cale să obții, să spui rugăciunea „Tatăl Nostru” de șapte ori. Profesorul spune că el o spune numărând pe degete de multe ori, conform Antena 3.

Profesorul Constantin Dulcan este cunoscut pentru numeroasele sfaturi pe care le dă. El susține că gândurile, la fel ca și cuvintele, ne influențează enorm stilul de viață. Aceste lucruri ne pot provoca să ne programăm negativ. Este important să fim atenți la ce cuvinte folosim atunci când vorbim, la gândurile pe care le avem și la felul în care ne adresăm cuiva.

Conform medicului, toate cuvintele pe care le avem în cap ne programează. De exemplu, dacă spunem încontinuu că ne îngrășăm, atunci chiar ne vom îngrășa, fiindcă ne programăm creierul în acest mod.

Vrei să ți se îndeplinească absolut toate dorințele? Spune această rugăciunea de șapte ori
Colaj Substantial

Nu folosi aceste cuvinte!

Există anumite cuvinte pe care nu trebuie sub nicio formă să le folosim dacă vrem să ne meargă din ce în ce mai bine. Acestea sunt: îmbătrânire, îndoială, cuvântul „nu”. Acestea ne programează în mod negativ, spune medicul Dulcan.

Constantin Dulcan mai spune că este foarte importantă și postura pe care o avem. Nu este deloc în regulă să stăm cocoșați și, de asemenea, nu este bine să muncim fără a lua pauză. Neurologul spune că zilnic creierul nostru are nevoie de relaxare, doar așa va da randament maxim.