Reclamă

Majorarea prețurilor a adus o mulțime de oameni în pragul sărăciei. În timp ce prețurile cresc încontinuu, de la o zi la alta, salariile dar și pensiile rămân în continuare mult prea mici pentru ca românii să poată face față inflației. Pentru a-i ajuta să facă față crizei economice, statul a oferit mai multe ajutoare sociale, sub diferite forme.  

Începând cu vara anului 2022, statul a început să ofere pensionarilor cu venituri mici vouchere alimentare, în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni. Cu aceste sume, românii cu venituri mici își pot achiziționa alimente de bază și mese calde. Anul acesta, potrivit unui proiect, modul de acordare al voucherelor sociale s-ar putea schimba. Mai clar, oamenii vor putea folosi voucherele sociale atât pentru mâncare, cât și pentru alte lucruri. 

Vouchere sociale 2023: Schimbări importante pentru românii care primesc acest ajutor

USR a depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede ca voucherele sociale de 250 de lei să poată fi folosite și pentru cumpărarea medicamentelor. De aceste tichete beneficiază aproximativ 2,5 milioane de români. 

Potrivit inițiatorilor proiectului, foarte mulți români nu își mai permit să cumpere medicamentele de care au nevoie. De aceea, politicienii s-au gândit la această variantă pentru a-i ajuta pe oamenii care suferă de boli cronice sau care se îmbolnăvesc să își cumpere medicamentele necesare. 

Voucherele sociale vor putea fi folosite și pentru medicamente

Inițiatorii proiectului de lege mai spun că persoanele care au probleme financiare grave sunt expuse unui risc crescut de sănătate. Aceștia nu au acces la servicii de sănătate adecvate sau locuiesc în condiții precare. Astfel, dacă parlamentarii ar da undă verde și ar permite achiziția de medicamente cu ajutorul acestor vouchere, oamenii vor avea acces la tratamentele care le sunt vitale. 

Vouchere sociale 2023 | Schimbări importante pentru românii care primesc acești bani de la stat
colaj substantial

„Proiectul nostru va ajuta persoanele vulnerabile să ajungă mai uşor la medicaţia necesară şi, din acest motiv, sper ca toţi colegii parlamentari, indiferent de partidul din care vin, să înţeleagă importanţa proiectului şi să îl voteze”, a precizat deputatul USR Eugen Terente. 

Așadar, în cazul în care propunerea va trece de Parlament, atunci voucherele sociale vor putea fi folosite de pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei, pentru tranșele din 2022, sau mai mici sau egale cu 1.700 de lei, pentru tranșele anului 2023. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro