Într-o perioadă în care majorarea vârstei de pensionare este o temă intens discutată, o inițiativă legislativă recent adoptată de Camera Deputaților aduce o veste bună pentru anumite categorii de români. Vor ieși mai devreme la pensie.
Aceștia vor avea posibilitatea de a ieși la pensie cu doi ani mai devreme decât vârsta standard, fără a suferi penalizări. Această măsură se aplică persoanelor care locuiesc în anumite localități și zone afectate de poluare din țară.
Aceste persoane vor ieși mai repede la pensie
În prezent, politicienii vor ca vârsta de pensionare în România să ajungă la 65 de ani pentru toți românii, indiferent de gen, până în anul 2035. Cu toate acestea, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (L60/2023) vine cu o excepție pentru anumite categorii de locuitori.
Parlamentarii liberali din Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș, Călin Bota și Florin Alexe, au inițiat acest proiect care a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților. Astfel, românii care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare din județul Maramureș, precum Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț și Copalnic Mănăștur, vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără nicio penalizare.
O măsură benefică pentru locuitorii afectați de poluare
Această decizie legislativă este percepută ca un act reparatoriu și vine în sprijinul celor care au trăit și muncit în condiții extrem de dificile în județul Maramureș. În prezent, iazurile de decantare din zonă și haldele de steril continuă să afecteze sănătatea localnicilor.
Adoptarea acestui proiect de lege aduce puțină speranță și încredere oamenilor care trăiesc în zonele afectate și care se confruntă în continuare cu consecințele poluării.
Un alt caz similar s-a petrecut recent în județul Giurgiu, când Camera Deputaților a aprobat un amendament pentru reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără nicio penalizare, pentru persoanele care au locuit mai mult de 30 de ani în acea zonă și într-o rază de opt kilometri în jurul ei.
Deputata PNL, Maria Gabriela Horga, a subliniat importanța acestei decizii pentru giurgiuveni, care au fost afectați de poluarea produsă de fostul combinat chimic.
Măsuri necesare în fața consecințelor poluării
Așadar, adoptarea acestor măsuri vine în urma constatărilor legate de poluarea generată în trecut de anumite industrii. În cazul județului Giurgiu, fumul toxic de clor emis de combinatul Verachim a avut consecințe devastatoare asupra sănătății locuitorilor și a mediului înconjurător.
Poluarea remanentă a afectat grav sănătatea oamenilor pe termen lung, ceea ce a determinat necesitatea adoptării acestor măsuri în beneficiul lor.