Reclamă

Cel mai probabil, lumea nu va mai fi niciodată așa cum o știam înainte de pandemia COVID-19. Distanțarea socială va rămâne o constantă în viața noastră, iar acesta nu este un lucru rău, după cum afirmă și virusologul român Mihnea Boștină, stabilit în Noua Zeelandă. Specialistul ne avertizează că nu există șanse să scăpăm definitiv de Coronavirus, așa că va trebui să învățăm să conviețuim cu el, așa cum o facem și cu celelalte virusuri active.

“Cel mai probabil, acest virus va rămâne cu noi pentru totdeauna și va circula anual în populație la fel ca cele alte patru specii de Coronavirus, care sunt responsabile de până la 30% din cazurile de răceală înregistrate anual. Vom putea însă scăpa de amenințarea lui (…) Așa cum am scăpat de amenințarea atâtor alți microbi care au făcut prăpăd de-a lungul istoriei. Cu medicamente și cu vaccinuri.”

Boștină ne dă însă și o speranță, aceea a apariției unui vaccin până la finalul acestui an, însă apreciază că producerea serului salvator în masă, pentru populația generală a întregului mapamond, se va dovedi o provocare la fel de mare ca și descoperirea sa.

“Există probabil la ora actuală peste 100 de candidați pentru un vaccin și nu este exclus ca numărul acestora să crească spectaculos în următoarele luni. Pentru cinci dintre acești candidați s-a trecut deja la stadiul de teste pe persoane. Așadar, cu siguranță vom avea un vaccin și, foarte probabil, vom avea mai mult de un vaccin (…) putem să așteptăm rezultate pozitive spre sfârșitul acestui an și un vaccin aprobat în iarna. A doua problemă este asigurarea numărului de doze necesare (…) Există un număr limitat de facilități care ar putea produce vaccinul, iar acestea sunt deja folosite. Ar fi criminal să oprim producția unor vaccinuri esențiale; să ne gândim ca sezonul trecut au murit peste 140.000 de persoane de pojar, o boală pentru care există deja un vaccin.”, a declarat virusologul român.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro