Data de 15 mai este momentul în care România iese din stare de urgență și va intra în stare de alertă. De aici, noi reguli vor fi puse în aplicare.
Premierul Orban a dat noi declarații legate de șansă ca românii să plece oricând doresc din localitate după 15 mai. Declarația sa apare la scurt timp după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că românii pot pleca oricând doresc, după 15 mai, fără adeverințe.
Același lucru a fost confirmat și de președintele României, Klaus Iohannis. Acesta a spus că din 15 mai nu vă mai fi nevoie de declarația pe propria răspundere.
În acest sens, Orban a explicat că nu a fost luată nicio decizie în privința posibilității de a părăsi localitatea de domiciliu după data de 15 mai.
Ce a declarat Orban
„Eu comunic deciziile atunci când vor fi luate. Suntem într-o analiză. Ceea ce a comunicat președintele este sigur. Dacă vor apărea și alte motive teminice de părăsire a localității ele vor fi inclusive. Când vom lua o decizie vă vom anunța. Eu nu comentez ce spun colegii mei, eu aduc la cunoștiința oamenilor decizii”, spus Orban.
Până în acest moment, motivele pentru care vom putea părăsi localitatea nu au fost stabilite. Urmează să fie discutate și prezentate românilor.
„Eu vă dau un răspuns, când sunt convins de ceva, spun lucrul respectiv. Ce pot să vă spun acum: motivele pentru care putem părăsi localitatea nu sunt încă stabilite în forma finală pentru că încă evaluăm riscul epidemiologic. Decizia se va lua în ultima zi a stării de urgență”, a explicat Orban.
Și Marcel Vela a vorbit despre libertatea românilor din 15 mai. Acesta a explicat că românii vor putea merge oriunde vor. Desigur, vor merge, însă vor fi obligați să respecte o serie de reguli.
„Puteţi merge, începând cu 15 mai, unde doriţi dumneavoastră, evident respectând regulile impuse în ordonanţele militare, care vor fi preluate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat Vela.
Starea de urgență este de două luni, urmând ca pe 15 mai să nu mai fie prelungită. Iohannis a anunțat că nu va prelungi decretul. Astfel, România intră din stare de urgență în stare de alertă. Românii vor fi nevoiți să știe bine ce îi așteaptă din 15 mai încolo.